Oleg Serebrian s-a întâlnit cu noul ambasador ucrainean la Chişinău

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, l-a primit într-o vizită de curtoazie pe ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, E.S. Paun Rohovei.
Temele de discuție au cuprins starea actuală a procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană, viziunile Chișinăului pe marginea modalităților de soluționare a problemelor existente, precum și măsurile întreprinse de autoritățile naționale în această direcție.

Potrivit unui comunicat, ambasadorul Paun Rohovei a reiterat sprijinul ferm al Ucrainei pentru rezolvarea cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova fără afectarea viitorului său proeuropean.

Citeşte şi: Grosu cere Rusiei să NU se bage în cazul Evgheniei Guțul – Stiripesurse.md

De asemenea, cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul și perspectivele dialogului moldo-ucrainean, exprimând, totodată, satisfacția pentru evoluția pozitivă a cooperării bilaterale. O atenţie deosebită a fost acordată cooperării economice și oportunităţilor de valorificare a potențialului existent pe linia Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice şi comerciale.

Tags: ambasadorOleg SerebrianPaun Rohoveiucraina
Știrile zilei