Oleg Sternioală a ajuns iarăşi la ușa foștilor săi subalterni

Publicat:

Oleg Sternioală a ajuns iarăşi la ușa foștilor săi subalterni

Oleg Sternioală, fostul președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), a depus recurs la decizia Curții de Apel Chișinău, care i-a respins cererea.

Magistratul, urmărit penal pentru îmbogățire ilicită, cere în instanță anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care a încuviințat, în noiembrie 2019, sesizarea Procuraturii Generale și pornirea cercetării  penale în privința sa, scrie anticoruptie.md.


Citeşte şi: Cei patru presupuşi atacatori din Moscova au fost plasaţi în detenţie preventivă – Stiripesurse.md

În noiembrie 2019, CSM și-a dat acordul ca Oleg Sternioală să fie cercetat penal pentru îmbogățire ilicită. Procurorii declarau că judecătorul și-a procurat imobilul în care locuia cu familia, având o procură de la tatăl său, decedat între timp, iar banii folosiți în această tranzacție ar proveni din surse ilegale. Totodată, conform acuzatorilor, familia Sternioală a raportat venituri oficiale în valoare de 7,08 milioane de lei, dar, concomitent, a achiziționat mai multe bunuri de lux, valoarea estimativă a cărora depășea suma de 13,8 milioane de lei.

La începutul lunii decembrie 2020, Oleg Sternioală a depus cerere de demisie, care a fost acceptată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe 12 ianuarie, 2020, procurorii au reușit să intre în gospodăia fostului magistrat, pentru a-i evalua bunurile. Acesta a deschis singur porțile, după ce a văzut echipa de intervenție pregătită să pătrundă forțat în gospodăria sa. Cu o zi înainte însă, Sternioală nu le-a permis oamenilor legii accesul în curtea sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste opt milioane de computere au fost afectate de blocajul cibernetic CrowdStrike la nivel mondial

Peste opt milioane de computere au fost afectate de blocajul cibernetic CrowdStrike la nivel mondial Microsoft a declarat că estimează că 8,5 milioane de computere...

VIDEO – Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii ‘Okhmatdyt’ din Kiev este FALS

VIDEO - Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii 'Okhmatdyt' din Kiev este FALS Pe canalele rusești de Telegram...

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale Bărbatul care ar fi ucis medicul stomatolog...

Numărul de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice este în creștere

Numărul de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice este în creștere Peste 30 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor s-au produs în țară de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.