X

Olena Zelenska a deschis ediţia din acest an a Forumului internaţional al diplomaţiei culturale

Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, şi Emine Djaparova, ministru adjunct al culturii din Ucraina, au deschis prin mesaje video dezbaterile Forumului internaţional al diplomaţiei culturale, desfăşurat miercuri la Bruxelles, potrivit agerpres

Ediţia din acest an a fost organizată de Institutul Ucrainean şi centrul de artă Jam Factory din Ucraina, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei.

Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Au participat aproape 100 de reprezentanţi ai mediului cultural european – directori ai institutelor culturale, conducerea EUNIC Global, factori de decizie din Comisia Europeană, şefi de instituţii culturale publice şi non-guvernamentale din Belgia, Ucraina şi alte ţări europene.

Reuniunea din acest an, la care România a fost reprezentată de Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român, s-a concentrat pe intensificarea şi consolidarea relaţiilor culturale dintre Ucraina şi UE, în contextul acordării Ucrainei a statutului de ţară-candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Dezbaterile au vizat rolul relaţiilor culturale în contextul actual al războiului, viitorul lor, soluţii practice de susţinere şi reconstrucţie a ecosistemului cultural distrus al Ucrainei şi integrarea operatorilor culturali ucraineni în sfera culturală a Uniunii Europene.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

În timpul forumului, a fost organizată o expoziţie multimedia “Cărţi poştale din Ucraina”, care şi-a propus să demonstreze daunele provocate patrimoniului cultural ucrainean de către trupele ruseşti, potrivit Institutului Ucrainean.

Forumul internaţional al diplomaţiei culturale este o conferinţă anuală care reuneşte experţi din diferite ţări pentru a discuta despre perspectivele, cele mai bune practici, provocările şi viitorul diplomaţiei culturale internaţionale şi al relaţiilor culturale.

Tags: BelgiaEUNIC GlobalJam FactoryOlena Zelenskaucraina
Categorii: Cultură și MediaDiasporaRăzboi in Ucraina