Olivier Véran: Macron s-a infectat cu COVID-19 la summitul UE

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a participat joi seară, prin videoconferinţă, la o reuniune pe teme umanitare, deşi are Covid-19, iar ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, crede că infectarea s-a produs la summitul Uniunii Europene, desfăşurat săptămâna trecută, potrivit mediafax.

Emmanuel Macron a luat parte, în mod virtual, la Conferinţa Naţională Umanitară din Franţa.

Citește și : Merkel îi bagă în ședință pe fondatorii BioNTech

“Sunt onorat că am putut să îmi respect angajamentul de participare prin această videoconferinţă”, a declarat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Parisien. Preşedintele Franţei, care a apărut în imagini purtând mască medicală, nu a oferit informaţii despre starea sa de sănătate.

Emmanuel Macron este în carantină de joi dimineaţă, după ce a fost diagnosticat cu infecţia Covid-19.

Olivier Véran, ministrul francez al Sănătăţii, crede că Emmanuel Macron s-a infectat la summitul Uniunii Europene, desfăşurat joia şi vinerea trecută la Bruxelles.

Citește și : Italienii vor fi vaccinați în masă imediat după Crăciun

“Aparent, şeful statului nu s-a infectat în timp ce era la Palatul Élysée, ci este posibil ca în timpul reuniunii Consiliului European, desfăşurată în urmă cu câteva zile la Bruxelles”, a declarat Olivier Véran la postul France 5.

Tags: bruxellescovid-19Emmanuel MacronfrantaOlivier Véran
Categorii: Diaspora