Omagii din întreaga lume aduse fostului preşedinte american George H. W. Bush

Publicat:

Personalităţi din lumea politică, artistică sau reprezentanţi ai cercurilor de afaceri au adus omagii sâmbătă fostului preşedinte american George H. W. Bush, cel de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite (1989 -1993), care a decedat vineri la locuinţa sa din Texas la 94 de ani. AFP a consemnat o parte dintre acestea, scrie Agerpres.

– Statele Unite –


Fiul său, George W. Bush, preşedinte american, din 2001 până în 2009: “George H. W. Bush a fost un bărbat cu un caracter nobil şi cel mai bun tată pe care un fiu sau o fiică ar fi putut să şi-l dorească”.

Preşedintele Donald Trump: “Prin autenticitatea, spiritul şi angajamentul său neclintit faţă de credinţă, familie şi ţara sa, preşedintele Bush a inspirat generaţii de cetăţeni americani”. “Ca preşedinte, el a pregătit calea pentru deceniile de prosperitate care au urmat”.

Citește și : Doi foşti lideri separatişti catalani încep greva foamei în închisoare

Succesorul său, Bill Clinton, preşedinte din 1993 până în 2001: “Sunt profund recunoscător pentru fiecare minut petrecut cu preşedintele Bush şi voi considera întotdeauna prietenia noastră ca fiind unul dintre cele mai mari daruri ale vieţii mele”, “puţini americani pot sau vor putea concura vreodată cu preşedintele Bush în ce priveşte modul în care vor servi Statele Unite”.

Barack Obama, preşedintele SUA din 2009 până în 2017: “America a pierdut un patriot şi un servitor umil”, a cărui acţiune a dus la “reducerea flagelului armelor nucleare şi formarea unei vaste coaliţii internaţionale pentru a-l expulza pe dictatorul Kuweitului şi diplomaţia sa a contribuit la încheierea Războiului Rece fără a se trage niciun foc de armă”.

Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator republican de California: “Preşedintele Bush ne-a părăsit pentru un ultim zbor, dar destinaţia lui este necunoscută. El zboară în braţele iubirii vieţii sale, Barbara”.

Tim Cook, patronul Apple: “Am pierdut un mare american. Serviciul a definit viaţa preşedintelui George H. W. Bush şi el ne-a învăţat pe toţi ce înseamnă conducere, sacrificiu şi decenţă”.

– Rusia –

Ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov: “A fost un partener real” şi “am avut şansa de a lucra împreună într-o perioadă de schimbări enorme”, care a condus la sfârşitul Războiului Rece şi al cursei înarmărilor”.

– Uniunea Europeană –

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: “Nu voi uita niciodată rolul pe care l-a jucat pentru a face din Europa un loc mai sigur şi mai unit după căderea zidului Berlinului şi al Cotinei de Fier”.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert: “Plângem pierderea preşedintelui George H. W. Bush, un prieten al germanilor. Nu vom uita niciodată contribuţia lui la reunificarea noastră”.

Ministrul german de externe Heiko Maas: “Îi datorăm reunificarea ţării noastre”, “a profitat cu curaj de ocazia de a pune capăt Războiului Rece. El este, de asemenea, un arhitect al unităţii germane. El a sprijinit-o din toată inima de la început”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron: “A fost un lider mare şi un puternic susţinător al alianţei cu Europa”.

Premierul britanic Theresa May: A fost “un mare om de stat şi un adevărat prieten al ţării noastre”. “Gestionând un sfârşit paşnic al Războiul Rece, el a făcut din lume un loc mai sigur pentru generaţiile viitoare”, lucrând “umăr la umăr cu prietenii, colegii şi omologii săi din Marea Britanie”.

Fostul premier britanic John Major: “Mă simt onorat că am lucrat cu el şi încă şi mai onorat că mi-a devenit un prieten pe viaţă. A fost pur şi simplu unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată”.

Preşedintele portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, a lăudat “curajul” şi “forţa de caracter” ale fostului preşedinte al Statelor Unite, care s-au tradus în “determinarea sa în politică, fără a-i lipsi niciodată respectul faţă de cei care apărau puncte de vedere diferite.

– Asia Pacific –

Premierul japonez Shinzo Abe a salutat “marea sa contribuţie istorică la pacea şi stabilitatea comunităţii internaţionale”, mai ales punând capăt Războiului Rece cu Uniunea Sovietică în 1989 şi asumându-şi un rol de lider în timpul războiului din Golf din 1991. Fostul preşedinte a vizitat Japonia de două ori, aducând o “contribuţie imensă la (dezvoltarea) relaţiilor japonez-americane”.

Citește și : Donald Trump şi-a anulat conferinţa de presă planificată la summitul G20

Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern: A jucat un ”rol cheie în a ajuta la sfârşitul Războiului Rece, ceea ce a adus democraţia pentru milioane de oameni din Europa şi a redus ameninţarea un război nuclear”.

Premierul australian Scott Morrison: “A fost ultimul veteran al celui de-al Doilea Război Mondial care a fost ales preşedinte al Statelor Unite”. De-a lungul unei vieţi extraordinare, a fost aviator al Marinei, om de afaceri, congresman, ambasador, director al CIA, vicepreşedinte şi preşedinte … întruchiparea valorilor Statelor Unite”.

– Orientul Mijlociu –

Emirul Kuweitului, şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Sabah, a lăudat “poziţiile sale curajoase faţă de Kuweit şi respingerea invaziei irakiene” şi a dat asigurări că aceste poziţii vor rămâne gravate în memoria poporului kuweitian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război Economia Federației Ruse a făcut față până în prezent nenumăratelor sancțiuni, iar Fondul...

Trei treceri ilegale ale frontierei în ultimele 24 de ore; Peste 20 de străini nu au fost lăsați să intre în RM

Trei treceri ilegale ale frontierei în ultimele 24 de ore; Peste 20 de străini nu au fost lăsați să intre în RM În punctele de...

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: ‘Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili’

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: 'Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili' Federația Rusă caută și, de multe ori, reușește să...

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN Sursa: ipn.md

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.