Omanul şi Iranul, MĂTURATE de un ciclon puternic (VIDEO)! Cel puţin nouă oameni au murit

Publicat:

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa după ce ciclonul tropical Shaheen s-a abătut asupra unor zone din Iran şi Oman, informează BBC News, potrivit agerpres.

Furtuna s-a declanşat în zonă duminică, însoţită de vânturi cu viteze cuprinse între 120 şi 150 kilometri pe oră.


Citeşte şi: ‘Pandora Papers’: Mai mulţi lideri mondiali sunt acuzaţi de evaziune fiscală – Black News

Mii de persoane au fost evacuate din zonele de coastă din Oman, iar străzile din capitala Muscat au fost acoperite de ape.

Shaheen a fost ulterior retrogradat la categoria de furtună tropicală după ce a lovit uscatul, a indicat un serviciu local de meteorologie.

În Iran, autorităţile au declarat că şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma intemperiilor într-un port din provincia Sistan-Baluchestan din sud-estul ţării. Potrivit presei de stat, infrastructura – atât cea electrică cât şi cea de transport – a fost avariată.

Înainte chiar ca ciclonul să atingă uscatul în Oman, trei persoane, inclusiv un copil, îşi pierduseră viaţa din cauza inundaţiilor.

Zborurile către şi din Muscat au fost suspendate, iar locuitorii din zonele de coastă au fost îndemnaţi să îşi părăsească casele.

Citeşte şi: Talibanii au anihilat o celulă a ISIS în Afganistan – Black News

Un meci de cricket între Oman şi Scoţia a fost abandonat din cauza ciclonului.

Locuitorii din Al-Ain, un oraş din Emiratele Arabe Unite, aflat la graniţa cu Omanul, au fost sfătuiţi să lucreze în regim de telemuncă luni şi să evite deplasările, cu excepţia urgenţelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.