Ombudsmanul european cere aplicarea regulilor de transparenţă şi SMS-urilor, după cazul legat de corespondenţa între CE şi Pfizer

Publicat:

Ombudsmanul european, Emily O’Reilly, a criticat joi Comisia Europeană pentru ”administrare defectuoasă”, întrucât executivul comunitar nu a publicat schimburile de mesajele text între preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, şi directorul companiei Pfizer, Albert Bourla, despre negocierea unui contract masiv privind achiziţia de vaccinuri anti-COVID-19, relatează agenţiile Reuters şi DPA, potrivit agerpres

Comisia Europeană a susţinut luna trecută că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi nu mai deţine acele mesaje legate de contractul prin care UE s-a angajat că cumpere de la compania Pfizer-BioNTech 900 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, cu o opţiune pentru încă 900 de milioane de doze.


Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

În urma acestui caz, descris de Ombudsmanul european drept unul de ”administrare defectuoasă” şi un ”apel de trezire”, Emily O’Reilly a estimat că ar trebui luate măsuri astfel încât mesajele tip SMS să fie recunoscute ca documente europene care cad sub incidenţa regulilor privind transparenţa, să fie arhivate şi disponibile pentru solicitările primite în baza regulilor privind libertatea informaţiei.

”Gestionarea acestui acces la documente lasă impresia regretabilă a unei instituţii a UE care nu este deschisă faţă de chestiunile de interes public semnificativ”, remarcă Ombudsmanul european.

”Accesul public la mesajele de lucru este un element nou pentru administraţia UE şi unul care trebuie abordat în mod substanţial şi cu bună credinţă”, adaugă Emily O’Reilly.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

Activitatea Ombudsmanului european aduce în atenţia publicului deficienţe care altfel ar putea trece neobservate, dar recomandările sale nu sunt obligatorii pentru instituţiile UE şi nu există sancţiuni pentru neaplicarea lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.