Omor la praznic. Două pensionare s-au luat la bătaie. Una a murit, alta – condamnată

O femeie de 67 de ani a fost condamnată la 13 ani de pușcărie fiind găsită vinovată de moartea unei alte femei de 70 de ani.

Citește și: Peste 100 de moldoveni blocați în Orientul Mijlociu cer ajutor pentru a reveni acasă

Potrivit procurorilor, în seara zilei de 1 noiembrie 2025, victima se afla la domiciliul temporar al inculpatei, într-un apartament din municipiul Chișinău, unde participa la o pomenire, împreună cu alți invitați. Ulterior, au fost consumate băuturi alcoolice, iar după plecarea celorlalți invitați, în locuință au rămas doar inculpata și victima.

Între cele două a izbucnit un conflict spontan. După ce victima i-ar fi aruncat pisica inculpatei peste balcon, conflictul a escaladat rapid, inclusiv din cauza stării de ebrietate a femeilor. În timpul altercației, inculpata a lovit victima cu un cuțit de bucătărie în regiunea toracică.

Rănile provocate de inculpată au dus la moartea victimei, care a survenit la aproximativ 30-40 de minute după incident.

Inculpata nu și-a recunoscut vina, pledând nevinovată pe tot parcursul procesului.

This post was last modified on 03/03/2026 14:10 14:10

Tags: masă de pomenireomoromor la praznicpraznic
Știrile zilei