X

OMS: Ameninţarea unei pandemii cu noul coronavirus a devenit foarte reală

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a avertizat luni că “ameninţarea unei pandemii” cu noul coronavirus, care a provocat peste 110.000 de îmbolnăviri în întreaga lume, a devenit “foarte reală”, relatează AFP, scrie agerpres.

“Acum că virusul a ajuns în atât de multe ţări, ameninţarea unei pandemii a devenit foarte reală. Dar ar fi prima pandemie din istorie care ar putea fi ţinută sub control. Regula jocului este să nu renunţi niciodată”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

Şeful OMS a salutat măsurile dure luate de Italia în lupta împotriva coronavirsului. “Suntem încurajaţi de faptul că Italia ia măsuri agresive pentru a ţine sub control epidemia şi sperăm că aceste măsuri se vor dovedi eficiente în zilele următoare”, a mai spus el.

Citește și : Sesiunea plenară a Parlamentului European a fost scurtată din cauza epidemiei de coronavirus

Totodată, directorul OMS a anunţat că peste 70% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus în China s-au vindecat.

“Din cele 80.000 de cazuri raportate în China, peste 70% s-au vindecat”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Tags: coronavirusOMSpandemii
Categorii: Știrile zilei