OMS anunţă că un sirop de tuse contaminat, produs de o companie indiană, a fost descoperit în Pacificul de Vest

Publicat:

Un sirop de tuse contaminat, ce a fost produs de o companie indiană, a fost descoperit în Insulele Marshall şi în Micronezia, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după o serie de decese ale unor copii asociate cu alte siropuri în anumite ţări, anul trecut, informează Reuters, potrivit agerpres.  

OMS nu a precizat dacă s-au produs îmbolnăviri ale unor copii în Insulele Marshall şi Micronezia.


Citește și :  Londra este clară: Izolarea Chinei ar fi o eroare!

OMS a spus totuşi că eşantioanele prelevate dintr-un lot de sirop de tuse importat, care este comercializat sub numele de “Sirop Guaifenesin TG”, erau contaminate cu cantităţi inacceptabil de mari de dietilen-glicol şi etilen-glicol, două substanţe toxice pentru oameni dacă sunt consumate şi care se pot dovedi uneori fatale. Contaminarea a fost identificată de o agenţie specializată din Australia – Administraţia pentru produse terapeutice (TGA).

Noul anunţ intervine după trei alerte similare emise anul trecut de OMS despre siropuri de tuse pentru copii care erau contaminate.

Acele siropuri, fabricate de diverşi producători în India şi Indonezia, au fost asociate cu moartea a peste 300 de copii – în principal cu vârste sub cinci ani – din cauza unor insuficienţe renale acute, în Gambia, Indonezia şi Uzbekistan.

Producătorul menţionat în cea mai recentă alertă este compania indiană QP Pharmachem Ltd, cu sediul în Punjab, iar distribuitorul produsului este Trillium Pharma, cu sediul în statul indian Haryana, a precizat OMS.

Nici QP Pharmachem, nici Trillium Pharma nu au furnizat către OMS garanţii despre siguranţa şi calitatea acelor produse, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Directorul managerial al QP Pharmachem, Sudhir Pathak, a declarat pentru Reuters că firma pe care o conduce a testat un eşantion prelevat din lotul exportat în urma unei solicitări formulate de o agenţie de reglementare locală.

“Am găsit că mostra era satisfăcătoare, iar agenţia de reglementare a găsit-o şi ea tot satisfăcătoare”, a spus el.

Sudhir Pathak a precizat că produsul este distribuit şi în India, iar compania sa nu a primit până acum nicio plângere legată de el.

De asemenea, directorul Pathak a spus că QP Pharmachem a primit permisiunea din partea Guvernului indian de a exporta 18.000 de flacoane cu sirop de tuse, însă doar în Cambodgia. Pentru moment, nu este cunoscut modul în care produsul a ajuns în Insulele Marshall şi Micronezia.

Trillium Pharma nu a răspuns deocamdată invitaţiei de a face declaraţii pe această temă.

Citește și : Moscova expulzează un diplomat moldovean ca reacţie la o decizie similară a Chişinăului

OMS a mai spus că toate ţările trebuie să îşi consolideze programele de monitorizare pentru a descoperi mai multe produse contaminate.

Directorul OMS pentru medicamente standardizate, Rutendo Kuwana, a declarat pentru Reuters, în aprilie, că lucrează cu ţările membre pentru a ajuta la testarea medicamentelor atunci când există astfel de solicitări, după lansarea unui apel global la acţiune în luna ianuarie pentru a preveni producerea unor decese suplimentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.