OMS aşteaptă cu nerbădare a doua generaţie de vaccinuri anti-Covid

Publicat:

Coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, a declarat marţi că aşteaptă cu nerăbdare a doua generaţie de vaccinuri anti-COVID-19, care ar putea include spray-uri nazale sau pastile, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste vaccinuri de a doua generaţie ar prezenta avantajul de a fi mai uşor de utilizat comparativ cu injecţiile cu ace şi ar putea fi auto-administrate, a spus Swaminathan pe canalele OMS de pe reţelele sociale.


Citeşte şi: 21 de oameni au scăpat cu viaţă după prăbuşirea unei clădiri în Turcia (VIDEO) – Black News

Nu mai puţin de 129 de vaccinuri sunt în curs de examinare, dintre care unele se află în fază de studiu clinic şi, prin urmare, sunt testate pe oameni, faţă de 194 care nu sunt încă în stadiu atât de avansat.

“Ele acoperă întregul spectru al tehnologiei”, a declarat ea.

“Acestea sunt încă studiate, dar sunt sigură că unele dintre ele vor fi foarte sigure şi eficiente, iar altele nu”, a adăugat Soumya Swaminathan. OMS le va alege pe cele mai potrivite şi ia în considerare, de asemenea, ca unele dintre ele să fie utilizate pentru dezvoltarea unor vaccinuri împotriva altor boli.

Avantajul unui vaccin nazal, cum este deja cazul în unele ţări în cazul gripei, este că poate trata virusul chiar înainte de a ajunge la plămâni, a explicat Sawaminathan.

OMS a acordat autorizaţie de urgenţă pentru şapte vaccinuri anti-COVID-19, cele fabricate de laboratoarele Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Johnson & Johnson, Sinopharm, Sinovac şi Bharat Biotech.

Citeşte şi: Franţa va relansa construcţia de reactoare nucleare – Black News

“Până în prezent, în ceea ce priveşte vaccinurile pe care le-am aprobat, nu a existat niciun semn suficient de îngrijorător pentru a ne face să spunem că trebuie să revizuim acest vaccin”, a spus ea.

Peste 7,25 de miliarde de vaccinuri au fost administrate la nivel mondial, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.