OMS avertizează că relaxarea restricţiilor este prematură în Europa

Publicat:

Directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, a atras atenţia joi că ratele de transmitere a coronavirusului rămân prea ridicate pe continent, punând presiune pe sistemele medicale, ceea ce face prematură relaxarea măsurilor restrictive, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Trebuie să avem răbdare, va lua timp să vaccinăm’, a spus Kluge într-un briefing online. ‘Am învăţat lecţii aspre – deschiderea şi închiderea, apoi redeschiderea rapidă (a societăţilor) este o proastă strategie’ pentru a încerca reducerea contagiunii, a adăugat el.


Citeşte şi: Bernie Sanders a făcut o avere cu poza de la Capitoliu

Kluge a mai spus că ‘ratele de transmitere în Europa sunt încă foarte ridicate, afectând sistemele de sănătate şi punând presiune pe servicii, ceea ce face să fie prea devreme pentru relaxarea’ măsurilor.

‘Scăderea transmiterii necesită un efort susţinut, consecvent. Aveţi în vedere că doar puţin peste 3% dintre locuitorii regiunii au trecut printr-o infecţie confirmată cu COVID-19. Zone lovite rău o dată pot fi lovite din nou’, a atenţionat el.

Potrivit responsabilului OMS, 35 de state europene au început programele de vaccinare, până acum fiind administrate 25 milioane de doze.

‘Aceste vaccinuri şi-au arătat eficacitatea şi siguranţa la care toţi speram. Această întreprindere monumentală va elibera presiunea de pe sistemele noastre de sănătate şi, neîndoielnic, va salva vieţi’, a subliniat el.

Citeşte şi: Slovacia a testat pentru covid mai mult de jumătate din populaţie într-o campanie fulger

Potrivit lui Kluge, menţinerea ratelor ridicate de transmitere şi apariţia unor noi variante ale virusului fac urgentă vaccinarea categoriilor prioritare, însă ritmul de producere şi distribuire a vaccinurilor nu răspunde deocamdată aşteptărilor.

‘Acest paradox, în care comunităţi întrevăd un sfârşit odată cu vaccinul, dar, în acelaşi timp, sunt chemate să respecte măsuri restrictive în faţa unei noi ameninţări, provoacă tensiune, anxietate, oboseală şi confuzie. Acest lucru este absolut de înţeles în condiţiile date’, a mai afirmat responsabilul OMS.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.