OMS cere ţărilor bogate să aloce 16 miliarde de dolari pentru combaterea COVID-19

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat miercuri un apel către ţările bogate să aloce de urgenţă 16 miliarde de dolari, fonduri care lipsesc încă, pentru finanţarea planului său de combatere a pandemiei de COVID-19, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Ştiinţa ne-a oferit instrumentele’ necesare în lupta împotriva pandemiei, ‘dacă acestea sunt distribuite în mod solidar pe plan mondial, atunci vom putea să punem capăt COVID-19 ca urgenţă sanitară mondială în acest an’, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.


Citeşte şi: Lord Ashcroft: Comportamentul lui Carrie îl împiedică pe premier să conducă Marea Britanie – Black News

‘Dacă ţările cu venituri ridicate plătesc echitabil cota lor’ de finanţare a dispozitivului ACT-A, acest program ‘poate ajuta ţările cu venituri mici şi medii să surmonteze ratele scăzute de vaccinare împotriva COVID-19, nivelul scăzut de testări şi penuria de medicamente’, a subliniat el într-un comunicat.

Propagarea fulgerătoare a variantei Omicron face cu atât mai urgentă distribuirea echitabilă a testelor, tratamentelor şi vaccinurilor, insistă şeful OMS.

Acceleratorul ACT-A, acronimul englez pentru Acces la instrumente împotriva COVID-19, este un dispozitiv creat de marile agenţii internaţionale de sănătate, de Banca Mondială şi Fundaţia Bill&Melinda Gates.

Condus de OMS, dispozitivul are ca scop să accelereze accesul la instrumentele de luptă împotriva COVID-19 în ţările defavorizate.

Una dintre componentele sale este sistemul Covax, introdus încă de la începutul pandemiei şi înainte de apariţia vaccinurilor eficiente, într-o încercare de a garanta un acces echitabil la vaccinuri pe plan mondial. A miliarda doză de vaccin a fost livrată la mijlocul lunii ianuarie prin acest sistem.

Pentru ca ACT-A să funcţioneze este nevoie de 23,4 miliarde de dolari în perioada octombrie 2021-septembrie 2022, dar numai 800 milioane de dolari au fost colectate până în prezent.

Prin urmare, pentru acest program sunt necesare 16 miliarde de dolari din partea ţărilor bogate ‘pentru a completa deficitul de finanţare imediată’, în timp ce ţările cu venituri medii ar trebui să se autofinanţeze.

Citeşte şi: Pfizer se așteaptă ca vânzările pentru 2022 ale vaccinului și pastilei Paxlovid să depășească 54 de miliarde de dolari – Black News

Şase ţări – Canada, Germania, Kuweit, Norvegia, Arabia Saudită şi Suedia – au atins sau au depăşit un nivel de finanţare echitabilă.

Doar 0,4% din cele 4,7 miliarde de teste pentru depistarea COVID-19 efectuate pe plan mondial au fost utilizate în ţările defavorizate, unde 10% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.