OMS: Circa 23 de milioane de turci şi sirieni sunt afectaţi de ultimele seisme

Publicat:

Circa 23 de milioane de persoane ar putea să fie afectate de cutremurele care au zguduit sud-estul Turciei şi nordul Siriei luni, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a promis sprijin pe termen lung după trimiterea primelor ajutoare de urgenţă, informează AFP, potrivit agerpres.

“Hărţile de ansamblu ale evenimentelor arată că 23 de milioane de persoane sunt potenţial expuse, dintre care circa 5 milioane sunt persoane vulnerabile”, a declarat Adelheid Marschang, o reprezentantă a OMS, în cadrul unei reuniuni periodice a consiliului executiv al organizaţiei.


Citeşte şi: Bilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria a ajuns la aproape 4.900 de morţi şi riscă să crească – Black News

“OMS cunoaşte capacitatea puternică de reacţie a Turciei şi consideră că principalele nevoi nesatisfăcute s-ar putea afla în Siria pe termen imediat şi mediu”, a adăugat ea.

Cutremurele de luni, urmate de replici puternice, au provocat moartea a peste 5.000 de persoane în Turcia şi Siria, lăsând, de asemenea, mii de răniţi şi persoane fără adăpost într-o perioadă marcată de un frig glacial, însă bilanţul este încă provizoriu.

“Livrarea de ajutoare peste graniţă în nord-vestul Siriei riscă să fie perturbată sau este deja perturbată din cauza pagubelor provocate de cutremur. Acest lucru reprezintă deja, în sine, o criză uriaşă”, a precizat Adelheid Marschang.

Alături de ea, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut mai întâi un minut de reculegere pentru victimele seismelor.

“Vom lucra în strânsă colaborare cu toţi partenerii pentru a sprijini autorităţile din Turcia şi din Siria în orele şi zilele critice care urmează, precum şi în lunile şi anii care vor urma, pe măsură ce ambele ţări se recuperează şi se reconstruiesc”, a declarat directorul general al OMS.

El a anunţat trimiterea a “trei avioane charter către ambele ţări” cu materiale medicale, inclusiv truse chirurgicale, de la centrul logistic umanitar din Dubai.

“Mobilizăm provizii de urgenţă şi am activat reţeaua de echipe medicale de urgenţă a OMS pentru a oferi asistenţă medicală esenţială răniţilor şi celor mai vulnerabili”, a adăugat el.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a explicat, de asemenea, că este în curs de realizare o cartografiere a pagubelor, pentru a identifica mai uşor zonele spre care OMS trebuie să îşi concentreze atenţia.

Citește și: Biden spune că incidentul cu balonul de spionaj nu a slăbit relaţia cu Beijingul – Black News

“În prezent este o cursă contra cronometru. Cu fiecare minut, cu fiecare oră care trece, şansele de a găsi supravieţuitori în viaţă scad”, a subliniat el, precizând că este “deosebit de îngrijorat de zonele din care nu avem încă informaţii”.

“Replicile seismice, condiţiile severe de iarnă, pagubele cauzate drumurilor, alimentării cu energie electrică, comunicaţiilor şi altor infrastructuri continuă să îngreuneze accesul şi celelalte operaţiuni de căutare şi salvare”, a subliniat directorul OMS.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN Sursa: ipn.md

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT IT Career Expo 2024, considerat de specialişti...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.