
ABC
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat luni statele lumii să menţină restricţiile antiepidemice, directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus avertizând că o deschidere fără un control asupra noului coronavirus este o ”reţetă a dezastrului”, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Tedros a admis faptul că mulţi oameni s-au săturat de restricţii şi doresc să revină la normalitate, după opt luni de când lumea se confruntă cu pandemia de COVID-19.
Citește și : Trump ameninţă că va trimite forţele federale de aplicare a legii în Portland
”Dorim să vedem copiii revenind la şcoală şi oamenii revenind la locurile de muncă, dar dorim de asemenea să vedem acest lucru făcându-se în siguranţă”, a subliniat directorul general al OMS la o conferinţă de presă.
”Nicio ţară nu poate pretinde că pandemia s-a terminat”, a insistat Tedros. ”Realitatea este că virusul se răspândeşte cu uşurinţă. Deschiderea fără control este o reţetă a dezastrului”, atrage el atenţia.
Citește și : Spania a raportat peste 23.000 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele trei zile
This post was last modified on 31/08/2020 20:19 20:19