OMS face apel la intervenţii specifice pentru reducerea numărului în creştere al cazurilor de cancer din Africa

Publicat:

OMS face apel la intervenţii specifice pentru reducerea numărului în creştere al cazurilor de cancer din Africa

Povara tot mai mare a cancerului în Africa ar trebui să servească drept semnal de alarmă pentru guverne, acestea fiind încurajate să lanseze intervenţii cu impact semnificativ pentru reducerea numărului de cazuri şi decese prin cancer, a declarat o reprezentantă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) duminică, de Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, transmite agenţia Xinhua.

Matshidiso Moeti, director regional al OMS pentru Africa, a declarat că acest continent se confruntă cu o criză a cancerului, care afectează mijloacele de trai şi scurtează durata de viaţă, subliniind necesitatea investiţiilor în măsuri solide pentru prevenţia şi depistarea acestei boli, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

“Situaţia cancerului din Africa este descurajantă. În anul 2022, aproximativ 882.000 de noi cazuri de cancer au apărut în regiunea africană a OMS, cu aproximativ 573.000 de decese”, a declarat Moeti într-un comunicat emis în capitala Kenyei, Nairobi.

Potrivit lui Moeti, în aproximativ 50% dintre cazurile noi de cancer depistate în rândul persoanelor adulte din Africa este vorba despre tumori mamare, de col uterin, de prostată, colorectale şi hepatice.

Se estimează că decesele anuale cauzate de cancer de pe acest continent vor atinge cifra de 1 milion până în 2030, a remarcat Moeti, adăugând că, în două decenii, rata deceselor prin cancer din Africa va depăşi media globală de 30%.

“Cu atât mai mult cu cât ratele de supravieţuire în urma cancerului în regiunea africană a OMS sunt, în prezent, în medie, de 12%, mult mai mici comparativ cu media de peste 80% din ţările cu venituri ridicate”, a subliniat Moeti.

Ea a salutat progresele substanţiale pe care ţările africane le fac în lupta împotriva cancerului, menţionând că 17 state au introdus deja teste de screening de înaltă performanţă, în conformitate cu recomandările OMS.

În plus, 28 de state africane membre ale OMS au introdus la nivel naţional vaccinarea împotriva papilomavirusului uman (HPV) pentru a atinge obiectivul de vaccinare a aproximativ 60% din populaţia vizată, inclusiv adolescente, a precizat Moeti.

Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

Sloganul campaniei din 2024 a Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului, ”Together, we challenge those in power” (“Împreună, îi provocăm pe cei de la putere”), subliniază necesitatea unui leadership vizionar şi a unui parteneriat în vederea limitării ameninţării reprezentante de cancer, a remarcat Moeti.

Ea a adăugat că accesul echitabil la instrumente de depistare a cancerului, la tratamente şi îngrijiri paliative pe continentul african este esenţial pentru a prelungi viaţa pacienţilor, pentru a le diminua suferinţa şi pentru a evita decesele.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Petrocub a reușit să câștige cu 5 la 1 în amicalul jucat cu Farul Constanța

Petrocub a reușit să câștige cu 5 la 1 în amicalul jucat cu Farul Constanța Petrocub continuă pregătirea pentru preliminariile Ligii Campionilor. În ultimul joc...

Guvernul Germaniei oferă R. Moldova un grant de 15 milioane de euro

Guvernul Germaniei oferă R. Moldova un grant de 15 milioane de euro Guvernul Germaniei oferă un grant de 15 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii...

Peste 50 de cazuri de rujeolă la Sângerei , începând cu data de 5 mai

Peste 50 de cazuri de rujeolă la Sângerei , începând cu data de 5 mai Începând cu data de 5 mai și până în prezent,...

Tiraspolul critică rezoluția adoptată de Adunarea OSCE privind represiunile de pe malul stâng al Nistrului

Tiraspolul critică rezoluția adoptată de Adunarea OSCE privind represiunile de pe malul stâng al Nistrului Organul responsabil de relații externe al regiunii transnistrene a publicat,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.