X

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Este concluzia a doi directori OMS. În cadrul vizitei în Republica Moldova, reprezentanţii Organizaţiei au oferit Centrului Universitar din cadrul Universităţii de Medicină echipamente moderne în valoare de 195 de mii de dolari, scrie tvrmoldova.md.

NEDRET EMIROGLU directoarea în domeniul pregătirii pentru situații de criză, Cartierul General OMS: „Încercăm să sprijinim țările pentru a fi pregătite de urgențele de sănătate publică. Ar putea fi orice legat de boli infecțioase, dezastre naturale, inundații, cutremure sau conflicte pe care le vedem în întreaga lume. Din acest punct de vedere, Moldova s-a descurcat foarte bine.”

GUNDO WEILER director interimar, “Programul urgențe în sănătate”, Biroul Regional OMS Europa: „Pregătirea pentru situațiile de urgență este asemenea unui lanț, fiecare element trebuie să fie la locul său. Vom prelua toate lecțiile și experiențele din Moldova la nivel regional.”

În cadrul vizitei celor doi directori OMS a fost anunţat un ajutor pentru Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală “Nicolae Testemițanu”. Este vorba despre aparate de ultrasonografie, seturi de fibroscoape şi manechine pediatrice.

Citește și: VIDEO/ În satul Mihălașa din Telenești nu există nici punct medical, nici poștă și nici transport public

OLGA CERNEŢCHI prorector pentru activitate didactică, USMF “Nicolae Testemițanu”: „Această donație nu este pur și simplu una foarte generoasă pentru noi, dar este și un angajament pentru viitorul sistemului de sănătate a Republicii Moldova, exprimat prin pregătirea cadrelor medicale și altor specialiști.”

ALEXANDRU GASNAȘ secretar de stat al Ministerului Sănătății: „Manechinele reprezintă o punte de trecere între teorie și practică. În ziua de astăzi nu poate să existe un medic fără să cunoască şi să aibă abilități practice. Aceste manechine, de fapt, e acel pilon ca să treacă la un alt nivel de cunoștințe şi să fie gata în diferite scenarii de simulare, pentru a acorda ajutorul de urgență, în cazuri critice, reale.”

Donația se ridică la 195 de mii de dolari.

 

Tags: republica moldovaSituaţii de UrgenţăSpitalele
Social