X

OMS spune că nu există dovezi că boosterele COVID sunt necesare pentru copiii sănătoși şi adolescenţi

Omul de știință-șef al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Soumya Swaminathan, a declarat marți că nu există dovezi actuale care să sugereze că adolescenții sau copiii sănătoși au nevoie de doze booster de vaccin anti-COVID-19, transmite REUTERS.

Vorbind la un briefing de știri, Swaminathan a explicat că sunt necesare mai multe cercetări cu privire la dozele viitoare și că agenția a luat decizii bazate pe știința actuală.

„Nu există nicio dovadă în acest moment că copiii sănătoși sau adolescenții sănătoși au nevoie de rapel. Nicio dovadă”, a spus ea.

Swaminathan a spus că o comisie se va reuni la sfârșitul acestei săptămâni pentru a analiza problema cum ar trebui țările să ofere boostere „în vederea reducerii numărului de decese”.

Vaccinurile, a remarcat ea, oferă niveluri de protecție împotriva îmbolnăvirilor severe.

„Acesta este rezultatul care ne interesează cel mai mult: protecția împotriva morții. Împotriva Omicron, multe dintre vaccinuri au arătat o reducere a eficacității împotriva infecțiilor. Și, de aceea, vedem o mulțime de infecții noi. Dar, acestea în mare parte nu rezultă cu o boală gravă”, a explicat Swaminathan.

Ea a menționat că, deși „există o oarecare scădere care are loc într-o perioadă de timp” și o „ușoară scădere” a protecției, scopul este de a proteja pe cei mai vulnerabili și pe cei cu cel mai mare risc de îmbolnăvire gravă și deces.

„Acestea sunt populațiile noastre în vârstă, persoanele imunodeprimate cu afecțiuni de bază, dar și lucrătorii din domeniul sănătății”, a adăugat Swaminathan.

În SUA, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat boostere ale vaccinului Pfizer-BioNTech pentru utilizare de urgență la copiii de până la 12 ani.

De asemenea, FDA a anunțat la începutul lunii că persoanele cu vârsta de 12 ani și peste pot primi vaccinuri de rapel Pfizer după numai cinci luni, faţă de intervalul de șase luni anterior.

Datele de la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor arată că peste 81 de milioane de americani eligibili au primit până acum o booster de vaccin.

Tags: Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA)boosterCentrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilorcoronaviruscovid-19OmicronSoumya Swaminathanvaccin
Categorii: Știrile zilei