OMS transmite o avertizare cu privire la penuria posibilă de seringi în 2022

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis marţi o avertizare cu privire la penuria posibilă de seringi în 2022 – unul până la două miliarde lipsă – dacă producerea lor nu urmează pe cea a vaccinurilor contra Covid-19, scrie AFP, scrie news.ro

Potrivit OMS, care a îndemnat ţările să-şi crească capacitatea de producţie în acest domeniu, eforturile în această direcţie au fost deja întreprinse. Dacă „putem cu siguranţă să creştem capacitatea, trebuie să ştim cu cât şi când”, a precizat Lisa hedman, consilieră principală la OMS pentru acces la medicamente şi produse de sănătate.

Citește și : Polonia se aşteaptă la noi confruntări cu migranţii la graniţa belarusă (VIDEO). Putin şi Lukaşenko vorbesc aceeaşi limbă!

Mai mult de 7,25 de miliarde de doze de vaccin contra Covid-19 au fost administrate în lume, potrivit unui bilanţ al AFP, adică aproape dublu numărului de vaccinări uzual efectuate în fiecare an, crescând nevoia de seringi.

Potrivit Lisei Hedman, o lipsă de seringi ar putea determina o întârziere a vaccinurilor de rutină şi, deci, ca acest lucru să aibă un impact asupra sănătăţii publice „pentru anii următori” dacă o generaţie de tineri nu primeşte vaccinurile normale în copilărie. Aceasta s-ar putea traduce prin reutilizarea nerecomandabilă a seringilor şi acelor, destinate a fi de unică folosinţă.

Citește și : Deputaţii chilieni dau undă verde pentru destituirea preşedintelui Sebastian Pinera

This post was last modified on 09/11/2021 21:00 21:00

Tags: covid-19OMSseringivaccin
Categorii: Diaspora