X

Omul de încredere al lui Rouhani a fost demis din guvernul iranian

Parlamentul Iranului i-a retras miercuri încrederea ministrului muncii Ali Rabiei, obligându-l pe preşedintele ţării să-l revoce, situaţie care a survenit pe fondul unor tulburări sociale în jurul crizei economice şi la o zi după restabilirea sancţiunilor de către SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Moţiunea de încredere împotriva ministrului, care deţinea această funcţie din august 2013, a fost votată cu 129 voturi pentru şi 111 împotrivă, a anunţat agenţia de presă iraniană Irna.

Citește și: SUA vor aplica taxe de 25% pe produse din China în valoare de 50 de miliarde de dolari

Preşedintele Hassan Rouhani, supus de mai multe săptămâni unei puternice presiuni pentru a încerca să ţină sub control criza economică, are de acum trei luni pentru a-l înlocui pe ministru.

Retragerea unilaterală a Statelor Unite ale Americii din acordul încheiat în 2015 cu marile puteri privind dosarul nuclear al Iranului a fost urmată de o primă serie de sancţiuni care au intrat în vigoare marţi. Dar economia iraniană este deja afectată, rata şomajului şi inflaţia fiind ridicate, în timp ce mulţi iranieni consideră că propriul guvern este responsabil pentru această situaţie.

Citește și: Infernul s-a dezlănțuit într-un mic orășel din Germania. Sunt zeci de răniți – VIDEO

Săptămâna trecută, mai multe oraşe au fost scena unor demonstraţii sporadice şi greve ca urmare a sentimentului tot mai răspândit de nemulţumire faţă de sistemul politic iranian.

Rabiei, în vârstă de 62 de ani, este un vechi aliat al preşedintelui Rouhani. El a fost, de asemenea, consilierul fostului preşedinte reformator Mohammad Khatami între 1997 şi 2005.

Tags: Ali RabieiHassan RouhaniIranministrul munciiMohammad KhatamiSUAteheran
Categorii: Sinteze