X

‘Omul forte’ din estul Libiei se află la Roma

”Omul forte” din estul libian, mareşalul Khalifa Haftar, se află luni în vizită la Roma pentru a pregăti conferinţa internaţională privind Libia, prevăzută să aibă loc la Palermo (Sicilia) în perioada 12-13 noiembrie, a anunţat biroul şefului guvernului italian, Giuseppe Conte, relatează AFP, potrivit agerpres.

Sosit duminică în Italia, mareşalul Haftar s-a întâlnit cu Giuseppe Conte în după-amiaza aceleiaşi zile şi urmează să aibă convorbiri luni cu ministrul italian de externe, Enzo Moavero Milanesi.

Citeşte şi: Cutremur foarte puternic în Argentina

Potrivit unui comunicat al guvernului italian, publicat luni la mijlocul zilei, mareşalul Haftar a confirmat participarea sa la această conferinţă şi a dat asigurări ”că este dispus pentru o confruntare care speră să fie una constructivă şi o condiţie prealabilă pentru un proces de unificare adevărat, în conformitate cu aşteptările poporului libian”.

Conte a subliniat la rândul său că este vorba de ”o conferinţă pentru Libia, şi nu privind Libia”, care se va sprijini pe două principii-cheie: responsabilitatea părţii libiene şi respectarea parcursului prevăzut de ONU pentru soluţionarea crizei în ţara nord-africană.

”Prezenţa tuturor principalilor protagonişti libieni la Palermo are drept scop susţinerea condiţiilor de securitate şi de dezvoltare economică” a ţării, adaugă comunicatul.

Citeşte şi: Tragedie aviatică în Indonezia. Un avion cu 188 de persoane la bord s-a prăbuşit în mare

Conform presei italiene, Roma încearcă să-l convingă pe mareşalul Haftar în legătură cu temeinicia unui plan de ieşire din criză pe care emisarul ONU, Ghassan Salame, trebuie să-l prezinte Consiliului de Securitate al ONU cu câteva zile înainte de conferinţa de la Palermo.

Vineri, Conte s-a întâlnit succesiv cu Fayez al-Sarraj, şeful guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de către comunitatea internaţională, apoi cu Salame.

Libia este condusă în prezent de către două entităţi rivale: GNA, rezultat ca urmare a unor demersuri ale ONU şi care îşi are sediul la Tripoli, şi o autoritate rivală în estul ţării, susţinută de către un parlament şi o forţă armată condusă de către mareşalul Haftar.

Tags: Enzo Moavero MilanesiGiuseppe ConteitaliaKhalifa HaftarlibiaPalermoromaSicilia
Categorii: Diaspora