Omul de încredere al lui Luigi Di Maio spune cine va fi noul premier: ‘O figură independentă’

Viitorul prim-ministru al Italiei ar trebui să fie o persoană independentă care nu face parte nici din Mişcarea 5 Stele (M5S) şi nici din Ligă, iar noul guvern ar putea depune jurământul săptămâna viitoare dacă totul merge bine, a considerat un membru de top al M5S într-un interviu acordat unui ziar italian şi publicat vineri, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Una dintre ipoteze este aceea de a alege o a treia persoană cu un profil înalt şi care este de încredere pentru cetăţenii italieni şi partenerii internaţionali ai Italiei”, a declarat Vincenzo Spadafora (foto), un consilier apropiat al liderului M5S Luigi Di Maio, pentru Corriere della Sera.

Citeşte şi: Fraudă cu paşapoarte în Ungaria: Washingtonul intenţionează să ridice scutirea de viză (presă)

M5S antisistem şi Liga (extrema-dreaptă) au făcut “paşi importanţi” pentru a forma un guvern şi a pune capăt unui impas politic de nouă săptămâni.

Dar unul dintre punctele cheie rămase este cine va fi prim-ministru – De Maio sau liderul Ligii, Matteo Salvini.

Preşedintele italian Sergio Mattarella, care are ultimul cuvânt în formarea oricărei noi administraţii, a dat termen celor două părţi până duminică să îl anunţe ce au hotărât.

“Dacă totul merge aşa cum ar trebui, noul guvern va depune jurământul săptămâna viitoare”, a spus Spadafora.

Citeşte şi: Franța contrează puternic SUA: Sancţiunile americane împotriva companiilor europene sunt ‘inacceptabile’

Tags: guvernitaliaLigaLuigi Di MaioMatteo SalviniMişcarea 5 Stele (M5S)Sergio MattarellaVincenzo Spadafora
Categorii: Diaspora