ONG-urile de media cer scuze publice de la directorul TRM

Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media își exprimă îngrijorarea față de declarațiile publice făcute de directorul general al Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova”, Vladimir Țurcanu, în cadrul unei emisiuni,  în care investigația jurnalistică – „Interesele din spatele scandalurilor de la TRM” –  realizată de Proiectul Media „Cu Sens” a fost calificată drept „o rușine pentru meseria de jurnalist”.

Citește și: Avere nejustificată de aproape 1,5 milioane. ANI merge în judecată

ONG-urile semnatare cer managerului furnizorului public de servicii media audiovizuale să exprime scuze publice și să adopte un discurs responsabil, bazat pe argumente și respect față de libertatea presei și rolul acesteia într-un stat democratic.

„Considerăm că asemenea afirmații, formulate în lipsa unor argumente factologice concrete care să demonstreze rea-credință sau încălcarea standardelor profesionale, au un caracter denigrator și riscă să afecteze reputația unei instituții media independente, precum și să creeze un climat ostil față de jurnalismul de investigație. Reamintim că presa are un rol esențial într-o societate democratică, inclusiv de a investiga și de a informa publicul cu privire la modul de gestionare a resurselor publice și activitatea instituțiilor statului”, se menționează în declarația comună.

Centrul pentru Jurnalism Independent, alături de ONG-urile de media cosemnatare, își exprimă solidaritatea cu echipa Proiectului Media „Cu Sens” și reafirmă sprijinul său pentru jurnalismul de investigație realizat în interes public, cu respectarea normelor profesionale și etice.

Totodată, organizațiile semnatare fac apel la reprezentanții instituțiilor publice să adopte un discurs responsabil, bazat pe argumente și respect față de libertatea presei și rolul acesteia într-un stat de drept.

This post was last modified on 30/12/2025 17:22 17:22

Tags: ONG-uri de mediascuze publiceVladimir Ţurcanu
Știrile zilei