X

ONG-urile de media își exprimă îngrijorarea în raport cu reținerea jurnalistului Iliușin

ONG-urile de media își exprimă îngrijorarea în raport cu reținerea jurnalistului Iliușin

 ONG-urile de media își exprimă îngrijorarea în raport cu reținerea jurnalistului publicației independente SOTAvision, Timofei Iliușin, de către forțele separatiste de la Tiraspol și cer autorităților constituționale ale statului să intervină neîntârziat în vederea asigurării protecției drepturilor omului și a libertății presei pe teritoriul Republicii Moldova din stânga Nistrului.

Citește și: Avere nejustificată. Un procuror din Chișinău ar putea rămâne fără bani și funcție

„Organizațiile semnatare condamnă cu vehemență acțiunile abuzive și ilegale ale forțelor separatiste de la Tiraspol, îndreptate împotriva jurnaliștilor autohtoni și străini, și semnalează inadmisibilitatea tolerării unor astfel de încălcări grave. Cerem autorităților legitime ale Republicii Moldova să intervină imediat pentru eliberarea jurnalistului Timofei Iliușin, reținut în Tiraspol, dar și să întreprindă măsurile necesare în vederea asigurării drepturilor și libertăților garantate de lege presei”, se arată în declarația semnată de mai multe ONG-uri de media.

Timofei Iliușin a fost reținut de pretinsele autorități separatiste transnistrene în timp ce se afla în regiune pentru a documenta și raporta despre încălcările drepturilor omului și persecuțiile politice din zonă.

Declarația a fost semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul  „Acces-Info”, Asociația Presei Electronice, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Asociația Presei Independente.

Tot astăzi, juriștii Promo-LEX au cerut intervenția urgentă a Guvernului Republicii Moldova pentru eliberarea imediată a jurnalistului.

Tags: declarații ONG-urijurnalist reținutONG-urile de mediaregiunea transnistreanăTimofei IliușinTransnistria
Știrile zilei