X

ONU anunţă secetă severă în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord

Naţiunile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, regiuni în care se află numeroase zone deşertice, trebuie să se pregătească mai bine pentru secete severe, în contextul în care deficitul de apă riscă să se accentueze în aceste părţi ale lumii, au anunţat vineri reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), citaţi de Thomson Reuters Foundation, potrivit agerpres.

În ultimii 40 de ani, perioadele de secetă au devenit mai îndelungate şi mai frecvente în aceste regiuni, unde resursele de apă dulce înregistrează unele dintre cele mai mici niveluri din lume, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (Food and Agriculture Organization of the United Nations – FAO).

Citeşte şi: Operaţiune antitero în Afganistan. Armata americană a lovit ‘scorbura’ unui lider jihadist

Situaţia din zonă este foarte probabil să se înrăutăţească din cauza modificărilor climatice, precizează experţii FAO.

Ţările din zonele menţionate trebuie să evolueze de la simpla reacţie în faţa efectelor provocate de secetă la implementarea unor planuri robuste de acţiune, pentru a pregăti populaţia pentru situaţii de criză, potrivit aceluiaşi raport.

Raportul FAO recomandă dezvoltarea unor culturi agricole care necesită cantităţi mai mici de apă, folosirea unor sisteme de irigaţii mai eficiente şi diminuarea şeptelurilor pentru a preveni păşunatul excesiv.

Anumite sate din sud-vestul Marocului aflate la marginea deşertului Sahara folosesc deja sisteme de colectare a ceţei, proiectate pentru a transforma în apă umezeala din aer, cu scopul de a acoperi penuria de apă.

Citeşte şi: Trădare sau respect? Salutul adresat de Trump unui general nord-coreean stârneşte polemici la Washington – VIDEO

Creşterea populaţiei şi creşterea cererii de alimente, combinate cu resurse tot mai scăzute de apă şi terenuri agricole, ar putea să determine o dublare a preţurilor pentru alimente şi să declanşeze revolte civile în anumite ţări în curs de dezvoltare, au precizat experţii ONU.

Deficitul de apă afectează deja peste 40% din populaţia lumii, potrivit unui document întocmit de ONU şi intitulat “2018 World Water Development Report”.

Specialiştii se aşteaptă ca acest procent să crească în anii următori din cauza modificărilor climatice. Potrivit prognozelor, un sfert din populaţia mondială se va confrunta cu deficite cronice sau periodice de apă până în anul 2050.

Tags: Africa de NordFood and Agriculture Organization of the United Nations (FAO)ONUOrientul Mijlociu
Categorii: Sinteze