ONU cere Greciei să remedieze situaţia legată de suprapopularea în taberele de migranţi

Publicat:

Grecia trebuie să transfere de urgenţă pe continent mii de solicitanţi de azil din insulele extrem de supraaglomerate, având în vedere că numărul sosirilor de migranţi a atins cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, a îndemnat marţi guvernul de la Atena Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), potrivit dpa, potrivit agerpres.

Situaţia este deosebit de tensionată în tabăra de migranţi Moira din insula Lesbos, după ce o mamă şi copilul ei au murit acolo duminică.


Citește și : Parlament dizolvat şi alegeri anticipate în Peru

‘Este inuman să ţii oamenii în insule în aceste condiţii inadecvate şi lipsite de securitate şi această situaţie trebuie să înceteze’, a declarat purtătoarea de cuvânt a UNHCR, Liz Throssell, într-o conferinţă de presă la Geneva.

Aproape 10.300 de migranţi au sosit în insulele greceşti din Marea Egee în luna septembrie, cel mai mare număr într-o lună începând din 2016. Sosirile, în majoritatea cazurilor de afgani şi sirieni, au crescut la 30.000 numărul migranţilor în insulele elene.

Autorităţile greceşti au transportat 215 persoane din Lesbos pe continent marţi, în contextul în care 1.500 de migranţi din insule au demonstrat pentru suplimentarea transferurilor.

Centrul de primire Moira din Lesbos găzduieşte în prezent circa 12.600 de persoane, de cinci ori mai mult decât capacitatea sa. Într-o tabără improvizată în apropiere de Moira nu există decât o toaletă la 100 de persoane.

Un centru situat în Samos găzduieşte de opt ori peste capacitatea sa de primire, în timp ce 3.000 de migranţi în Kos împart un spaţiu prevăzut pentru 700.

Citește și : ONU îl critică pe Mohammad bin Salman în cazul Khashoggi

Copiii se confruntă cu greutăţi extreme, în condiţiile în care sute stau în corturi cu adulţi care nu le sunt rude, iar alţii dorm, pe rând, în containere mici sau îşi petrec nopţile pe acoperişurile containerelor.

‘UNHCR cere statelor europene să deschidă cu prioritate spaţii pentru relocarea lor şi să accelereze transferul copiilor eligibili pentru ca aceştia să se poată alătura familiilor lor’, a afirmat Throssell.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.