X

ONU cere Japoniei să-şi deschidă porţile pentru refugiaţi

Agenţia ONU pentru refugiaţi a cerut autorităţile de la Tokyo să accepte relocarea mai multor solicitanţi de azil, a anunţat luni şeful instituţiei, insistând ca Japonia să ajute la rezolvarea acestei crize mondiale după ce a acordat statutul de refugiat doar pentru trei persoane în primul semestru al anului, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Japonia este una dintre ţările dezvoltate cel mai puţin primitoare din lume pentru solicitanţii de azil. În 2016, ea a acceptat 28 de refugiaţi, în ciuda cererilor depuse de un număr record de 10.091 de persoane.

Citeşte şi: A murit Charles Manson, eminenţa cenuşie a unui cult care a îngrozit America – VIDEO

Din 2008, Japonia a acordat azil unui număr limitat de persoane printr-o aşa-numită schemă de reinstalare din terţe ţări şi a acceptat relocarea în total 152 de persoane, în cea mai mare parte etnici karen din Myanmar care locuiesc în tabere thailandeze şi malaeziene.

“Acest program este foarte limitat, aproximativ 20-30 de refugiaţi pe an”, a declarat Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, într-o conferinţă de presă la Tokyo. “Am cerut guvernului să ia în considerare dacă ar putea fi extins”, a adăugat el.

Reticenţa Japoniei de a accepta refugiaţii reflectă o prudenţă mai mare faţă de imigraţie într-o ţară unde mulţi se mândresc cu omogenitatea culturală şi etnică.

Citeşte şi: Alertă în Elveţia. Consulatul american din Zurich a fost EVACUAT – FOTO

Aceasta a atras critici puternice din partea grupurilor internaţionale pentru drepturile omului, intrând de asemenea în contradicţie cu statutul tradiţional al ţării de donator internaţional major pentru refugiaţi.

Dar donaţiile Japoniei către UNHCR s-au redus: în ultimul an, ea a fost al patrulea cel mai mare donator, cu 152 milioane de dolari, faţă de al doilea cel mai mare donator în urmă cu patru ani.

“Contribuţiile guvernului către UNHCR au scăzut puţin în fiecare an începând din 2013”, a notat Grandi. “Am cerut guvernului să ia în considerare că nevoile refugiaţilor şi persoanelor strămutate sunt în creştere”, a adăugat el.

Peste două milioane de persoane au fugit de războaie sau persecuţii în acest an, mărind numărul refugiaţilor din întreaga lume. La sfârşitul anului trecut, conform celor mai recente cifre disponibile, 17,2 milioane de refugiaţi se aflau sub mandatul UNHCR.

Citeşte şi: CNN: Preşedintele Mugabe şi-a pregătit demisia

Tokyo afirmă că mulţi oameni cer azil în Japonia pentru a găsi de muncă, încurajaţi de accesul la permisele de muncă ce pot fi reînnoite pentru persoanele care solicită statutul de refugiat.

Autorităţile nipone refuză în mod oficial lucrătorii migranţi necalificaţi, chiar dacă îmbătrânirea populaţiei afectează eforturile guvernului de a dezvolta economia după peste două decenii de creştere lentă şi deflaţie.

Ministerul Justiţiei, care supraveghează recunoaşterea statutului de refugiat, examinează în prezent măsuri, inclusiv restricţii privind permisele de muncă pentru solicitanţii de azil, pentru a opri ceea ce consideră a fi “cererile” abuzive.

Tags: etnici karenFilippo GrandiÎnaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR)JaponiaMyanmarONUrefugiati
Categorii: Știrile zilei