ONU cere Rusiei să oprească torturarea deţinuţilor

Publicat:

Rusia trebuie să oprească torturarea deţinuţilor şi să îi pună sub acuzare pe cei care o săvârşesc, inclusiv gardienii din închisori care pot fi văzuţi în imagini video cum agresează un deţinut, conform investigatorilor privind drepturile omului ai ONU, scrie Reuters, potrivit news.ro .

Comitetul ONU împotriva Torturii, le-a transmis autorităţilor ruse să raporteze într-un an progresul pe care l-au făcut în a trage la răspundere gardienii care l-au agresat pe Yevgeny Makarov cu bastoane şi pe superiorii lor care au ascuns înregistrarea video.


Citește și : Canada: Presupusul autor al atacului armat de la Fredericton a fost arestat

În ciuda „numeroaselor rapoarte credibile” privind tortura, rareori acest lucru a dus la punerea sub acuzare a celor responsabili. În rarele situaţii în care s-a întâmplat, cei responsabili au fost acuzaţi doar de abuz în serviciu, nu de o infracţiune a comunicat Claude Heller, membru al comitetului.

Jens Modvig, preşedintele comitetului, a declarat: „S-ar putea crea impresia că sistemul de închisori din Rusia este ca un stat în stat şi nu este tras la răspundere din exterior. Sistemul de închisori ar trebui monitorizat mai bine pentru a se preveni astfel de episoade”.

Novaya Gazeta a publicat videoclipul de 10 minute luna trecută şi a informat că incidentul a avut loc în iunie 2017 într-o închisoare din oraşul Yaroslavl, situat la nord-est de Moscova.

Ministrul adjunct al Justiţiei, Mikhail Galperin, a declarat în faţa comitetului ONU săptămâna trecută că autorităţile vor pune sub acuzare gardienii. Acest lucru va deveni „un semnal clar că tortura este inacceptabilă”, a precizat el.

Comitetul, compus din 10 experţi independenţi, le-a cerut autorităţilor ruse să îl protejeze pe Makarov şi pe avocata sa, Irina Biryukova, care a fugit din ţară.

Citește și : Putin a discutat despre posibilele noi sancţiuni americane împotriva Rusiei cu Consiliul rus de Securitate

În jur de 600.000 de persoane sunt reţinute în aproape 1.000 de închisori şi centre de detenţie în Rusia, iar anual 4.000 de persoane mor din diverse cauze, „una dintre cele mai ridicate rate ale mortalităţii dintre ţările membre ale Consiliului Europei”, a declarat Modvig.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU, António Guterres

Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU, António Guterres „Suntem mai puternici atunci când suntem uniți, iar acest lucru se...

H&M, al doilea cel mai mare retailer de modă din lume, a ratat previziunea privind profitul; Acțiunile, în scădere cu 8%

H&M, al doilea cel mai mare retailer de modă din lume, a ratat previziunea privind profitul; Acțiunile, în scădere cu 8% Acţiunile H&M au scăzut...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.