ONU cere STOPAREA deportărilor spre Afganistan

Publicat:

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR) a cerut marţi interzicerea repatrierilor cetăţenilor afgani, inclusiv în cazul solicitanţilor de azil ale căror cereri sunt respinse, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Ţinând cont de deteriorarea rapidă a situaţiei în materie de securitate şi drepturile omului în părţi mari ale ţării (Afganistan) şi de situaţia de urgenţă umanitară în desfăşurare, HCR le cere statelor să pună capăt repatrierilor forţate ale cetăţenilor afgani în cazul cărora s-a decis anterior că nu este nevoie de protecţie internaţională”, a declarat o purtătoare de cuvânt a HCR, Shabia Mantoo, într-o conferinţă de presă la Geneva.


Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU cere încetarea violenţei în Afganistan – Black News

Într-un comunicat, agenţia ONU face un apel la ”interzicerea returnărilor forţate ale cetăţenilor afgani” şi salută măsurile recente luate de mai multe ţări pentru a suspenda expulzările solicitanţilor de azil respinşi.

”De la începutul anului, peste 550.000 de afgani au fost strămutaţi în interiorul ţării, din cauza conflictului şi a insecurităţii. Dacă până acum civilii nu au plecat decât sporadic şi în număr mic către ţările vecine Afganistanului, situaţia continuă să evolueze rapid”, a spus Mantoo.

La rândul său, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (UNHCHR) i-a solicitat comunităţii internaţionale să ofere tot sprijinul afganilor care sunt expuşi unui ”risc iminent” în ţara lor, după preluarea puterii de către talibani. ”Teama care cuprinde o mare parte a populaţiei este profundă şi, ţinând cont de trecut, absolut de înţeles”, a afirmat un purtător de cuvânt al UNHCHR, Rupert Colville, în aceeaşi de conferinţă de presă.

El a subliniat că talibanii au promis o amnistie generală pentru toţi funcţionarii de stat şi s-au angajat să le permită femeilor să lucreze, iar fetelor să urmeze cursurile şcolare.

Citeşte şi: Relaţiile dintre SUA şi Afganistan vor depinde de mişcările politice ale talibanilor – Black News

”Aceste promisiuni trebuie să fie onorate şi, pentru moment, aceste declaraţii au fost primite cu un anumit scepticism”, a declarat Rupert Colville.

După o ofensivă rapidă, talibanii au intrat duminică în Kabul, consfinţind revenirea lor la putere în Afganistan, după 20 de ani. Momentul a fost urmat de scene de panică în rândul populaţiei, în special la aeroportul internaţional din Kabul, unde mii de persoane au pătruns luni pe pistele de decolare în încercarea de a părăsi ţara. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre”

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre” Rusia și-a retras...

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.