X

ONU cere ţărilor vecine Ucrainei să-şi ţină graniţele deschise pentru refugiaţi

Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, a cerut joi ţărilor vecine Ucrainei ”să menţină deschise frontierele pentru cei care caută securitate şi protecţie”, după ce cetăţeni ucraineni au cerut deja refugiu în România, Ungaria şi Slovacia, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

După ce Rusia a lansat joi dimineaţă o operaţiune militară împotriva Ucrainei, mai multe sute de cetăţeni ucraineni au venit în România şi Slovacia pentru a se refugia la rude sau prieteni.

La două puncte de frontieră cu Slovacia s-au format cozi, dar un purtător de cuvânt al poliţiei slovace a declarat că situaţia la acele puncte de frontieră, Ubla şi Vysné Nemecké, este ”calmă”. Cel puţin deocamdată, nu se poate vorbi despre o creştere neobişnuită a traficului între cele două ţări, a precizat poliţia de frontieră slovacă.

Citeşte şi: A început RĂZBOIUL în Ucraina: Explozii la Kiev şi în mai multe oraşe din ţară – Black News

Citeşte şi: Rusia încearcă să-şi justifice la ONU atacul asupra Ucrainei: ‘Nu suntem agresivi faţă de poporul ucrainean, ci faţă de junta la putere la Kiev’ – Black News

Tags: Filippo GrandiONUrefugiatiRomaniaSlovaciaUblaucrainaUngariaVysné Nemecké
Categorii: Diaspora