
U.N. Secretary-General Antonio Guterres addresses a news conference at the U.N. Base in Halane Mogadishu, Somalia April 12, 2023. REUTERS/Feisal Omar
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat joi un apel la încetarea focului pentru trei zile în Sudan, pentru celebrarea sărbătorii musulmane Eid al-Fitr şi pentru a le permite civililor blocaţi în zonele de conflict să plece şi să găsească tratament medical, hrană şi alte produse esenţiale, transmite AFP, potrivit agerpres.
Guterres s-a adresat presei după o reuniune prin videoconferinţă cu reprezentanţi ai Uniunii Africane, Ligii Arabe şi Uniunii Europene.
Citește și : Reuniune internaţională ONU privind Afganistanul la Doha
”Aceasta ar trebui să fie prima etapă pentru a permite o scădere a intensităţii luptelor şi a deschide o încetare a focului permanentă”, a adăugat el.
”Suntem în contact cu ambele părţi. Toată lumea trebuie să fie unită pentru a pune presiune pentru ca încetarea focului să poată avea loc”, a subliniat Antonio Guterres, care a spus că această încetare a focului este ”absolut crucială”.
În opinia sa, încetarea ostilităţilor trebuie să fie ”urmată de un dialog serios pentru a permite succesul unei tranziţii, începând cu numirea unui guvern civil”.
Pe de altă parte, Pentagonul a anunţat joi că Statele Unite trimit forţe suplimentare în regiunea Sudanului pentru a facilita o eventuală evacuare a personalului ambasadei americane, în contextul confruntărilor între armata sudaneză şi paramilitari la Khartoum.
”Trimitem forţe suplimentare în regiune pentru a securiza şi a facilita eventuala plecare din Sudan a personalului american al ambasadei, în cazul în care circumstanţele ar impune acest lucru”, a indicat Pentagonul într-un comunicat care nu precizează numărul soldaţilor americani implicaţi.
În Sudan este în desfăşurare o confruntare între forţele şefului armatei, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi cele ale liderului Forţelor de Sprijin Rapid (FSR), Mohamed Hamdan Daglo.
Citește și : Ce se află în spatele celei mai recente dispute a Ucrainei cu Europa?
Lupta pentru putere dintre cei doi generali s-a soldat până acum cu moartea a peste 300 de civili începând de sâmbătă şi a compromis un plan susţinut de comunitatea internaţională ce prevedea tranziţia către un regim civil după decenii de autocraţie şi control militar.