X

ONU condamnă Franța pentru abuzurile împotriva persoanelor fără adăpost

Franţa se face vinovată de abuzuri împotriva drepturilor persoanelor fără adăpost, iar legile care garantează “o casă pentru fiecare” nu le acordă protecţia necesară celor mai vulnerabili dintre francezi, a atenţionat vineri raportorul special al ONU Leilani Farha, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La fel ca majoritatea statelor europene, Franţa s-a confruntat în ultimul deceniu cu o creştere a numărului de persoane fără adăpost – “sans-abri” -, la care au contribuit criza financiară globală şi fluxul de migranţi din Africa şi Orientul Mijlociu.

Citește și: 6 morți în China după ce un tren deraiat s-a oprit într-o casă – VIDEO

Peste 12.000 de oameni dorm sub cerul liber, pe străzile Franţei, conform agenţiei naţionale de statistică INSEE.

Potrivit organizaţiei filantropice Les Morts de la Rue, în 2018, în toată Franţa 566 de oameni fără adăpost au murit pe străzi, dintre care peste 100 doar la Paris.

Raportoarea ONU, care a vizitat taberele improvizate ale migranţilor din Paris şi Calais, cartierele defavorizate din Marsilia şi coloniile de romi de la periferiile mai multor oraşe franceze, a cerut încetarea evacuărilor care încalcă legislaţia internaţională privind dreptul la o locuinţă adecvată.

“Evacuările care au loc în întreaga Franţă, în diferite contexte, nu se desfăşoară în conformitate cu legile internaţionale privind drepturile omului”, a subliniat pentru Reuters avocata canadiană.

Aceasta a remarcat faptul că mulţi dintre cei fără adăpost nu beneficiază nici de acces la servicii de bază, iar apelurile la linia naţională de urgenţă pentru astfel de cazuri rămân de multe ori fără răspuns.

Citește și: Un angajat ONU este acuzat de spionaj în Tunisia

Franţa ar trebui să se concentreze mai curând pe asigurarea necondiţionată de locuinţe pentru persoanele aflate în această situaţie în loc să le deplaseze între diverse “adăposturi” în funcţie de aptitudinile lor de muncă, starea de sănătate şi statutul administrativ, a menţionat raportoarea ONU.

Oficialii guvernamentali francezi pe care Reuters a încercat să-i contacteze nu au răspuns la mesaje.

Legislaţia franceză le permite persoanelor eligibile pentru a beneficia de locuinţe sociale să recurgă la justiţie dacă nu primesc asistenţă, în cazul Parisului în interval de şase luni.

Tags: CalaisfrantaLeilani FarhaLes Morts de la RuemarsiliaONUparispersoane fără adăpostsans-abri
Categorii: Diaspora