ONU confirmă prezenţa mercenarilor ruşi în Libia

Publicat:

Sute de mercenari ai unei societăţi de securitate paramilitară din Rusia luptă de partea puternicului mareşal Khalifa Haftar în Libia, ţară devastată de un război civil, potrivit unui raport intern al ONU, citat de dpa, potrivit agerpres.

Maximum între 800 şi 1.200 de mercenari ai societăţii private “Grupul Wagner” staţionează în Libia pentru a lupta împotriva guvernului susţinut de ONU în capitala Tripoli, conform raportului confidenţial al experţilor Naţiunilor Unite, din care au fost consultate extrase de către agenţia citată de presă.


Citeşte şi: Pandemia câştigă teren în închisorile din SUA

Dar autorii raportului menţionează că nu “sunt în măsură să verifice în mod independent importanţa desfăşurării acestora”, conform unui rezumat al textului primit de AFP.

Se presupune că grupul ar avea conexiuni cu Kremlinul. Moscova neagă constant că ar fi direct implicată în războiul civil devastator din Libia.

Membrii “Grupului Wagner”, între care lunetişti, sunt experţi în artilerie şi în atacuri aeriene, conform raportului ONU.

“Desfăşurarea lor a acţionat ca un veritabil stimulent pentru Haftar”, se menţionează în document.

“Grupul Wagner” se presupune că ar fi activat în Siria, Ucraina şi Republica Centrafricană (RDC).

Publicaţiile americane The New York Times şi The Washington Post au informat despre prezenţa “Grupului Wagner” anul trecut, dar ONU a confirmat aceasta abia acum.

Conform acestui raport al experţilor ONU privind respectarea embargoului asupra armelor în Libia, alături de forţelor pro-Haftar ar activa şi combatanţi sirieni veniţi de la Damasc, notează AFP.

Din aprilie 2019, mareşalul Haftar, comandantul forţelor din estul Libiei, a declanşat o ofensivă împotriva Tripoli pentru a înlătura Guvernul de uniune naţională (GNA).

Citeşte şi: Curtea Supremă israeliană aprobă guvernarea lui Netanyahu cu Gantz

Săptămâna trecută, Haftar a anunţat oprirea luptelor pe perioada lunii sfinte a Ramadanului, lună de post musulman.

În ultimele zile, GNA a declarat că forţele sale au preluat controlul asupra a două oraşe strategice la vest de Tripoli.

Libia, ţară bogată în rezerve de petrol, traversează o situaţie de instabilitate profundă de la răsturnarea fostului dictator Muammar Gaddafi în 2011 şi a devenit scena de luptă pentru forţe rivale proxy.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.