ONU consideră ‘inumană’ cooperarea dintre UE şi Libia pentru stăvilirea fluxului de migranţi

Publicat:

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a denunţat marţi vehement deteriorarea condiţiilor de detenţie a a migranţilor în Libia, estimând drept ‘inumană’ cooperarea dintre Uniunea Europeană (UE) şi această ţară în vederea stăvilirii fluxului de migranţi, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Comunitatea internaţională nu poate continua să închidă ochii la ororile inimaginabile îndurate de migranţi în Libia sau să pretindă că situaţia nu poate fi gestionată decât prin îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie’, a subliniat Zeid într-un comunicat.


Potrivit comisarului ONU, ‘politica UE ce constă în a ajuta paza de coastă libiană în vederea interceptării şi retrimiterii de migranţi este inumană’. ‘Suferinţa migranţilor deţinuţi în Libia este o ofensă la adresa conştiinţei umanităţii’, a adăugat el, estimând că situaţia a devenit ‘catastrofală’.

Acest apel a intervenit după ce grupul de contact asupra rutei de migraţie din Mediterana centrală – grup ce reuneşte 13 ţări europene şi africane, printre care Libia – a decis luni, în cadrul unei reuniuni la Berna (Elveţia), să amelioreze condiţiile pentru migranţi din centrele de detenţie din Libia, promovând soluţii alternative.

În comunicatul său, Zeid denunţă ajutorul furnizat de UE şi Italia pazei de coastă libiene pentru a-i opri pe migranţi pe mare, ‘în pofida îngrijorărilor exprimate de organizaţiile de apărare a drepturilor omului’ cu privire la soarta migranţilor.

În luna august, după ce guvernul de la Roma a încheiat cu paza de coastă a Libiei acorduri pentru stăvilirea migraţiei, cu sprijinul UE, doar circa 3.900 de migranţi au ajuns pe coastele Italiei, de cinci ori mai puţini decât nivelul înregistrat în august 2016.

Acordul a fost însă criticat de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului. ”Orbiţi exclusiv de scopul de a ţine oamenii în afara Europei, europenii au găsit că este de ajutor să oprească ambarcaţiunile de la a mai pleca din apele libiene, însă această politică alimentează de asemenea sistemul de abuzuri”, declara preşedintele Medecins sans frontieres Internaţional, Joanne Liu.

În Libia, punctul principal de plecare din Africa de Nord, aproximativ 17.000 de migranţi sunt ţinuţi în condiţii inumane în tabere, în timp ce alte câteva mii se află în detenţie, potrivit estimărilor Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Aceştia sunt expuşi la extorcare, sclavie şi foamete, în mâinile unor grupuri criminale, potrivit organizaţiilor de asistenţă umanitară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cuplu găsit mort după ce a încercat să traverseze cu un iaht Atlanticul

Cuplu găsit mort după ce a încercat să traverseze cu un iaht Atlanticul Cadavrele unui cuplu care a pornit într-o călătorie cu iahtul peste Oceanul...

Sake sustenabil: Un producător din Tokyo foloseşte muzică şi metode moderne pentru a contracara impactul climatic

Sake sustenabil: Un producător din Tokyo foloseşte muzică şi metode moderne pentru a contracara impactul climatic Sunetele blânde produse de un flaut reverberează în spaţiul...

Lungmetraje cu Pamela Anderson, Jennifer Lopez şi Jude Law, în programul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto

Lungmetraje cu Pamela Anderson, Jennifer Lopez şi Jude Law, în programul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto Festivalul Internaţional de Film de la Toronto...

Ministerul Culturii: Directoarea Ansamblului ‘Joc’ a admis abateri disciplinare grave

Ministerul Culturii: Directoarea Ansamblului 'Joc' a admis abateri disciplinare grave Directoarea interimară a Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Aliona Strâmbeanu, suspendată anterior din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.