X

ONU este absentă din grupurile care discută despre Venezuela în scopul ”de a-şi păstra credibilitatea” (Guterres)

Secretariatul general al ONU nu va participa la nici o reuniune a grupurilor care se formează pentru a discuta despre criza venezueleană, în scopul ”de a-şi păstra credibilitatea” în propunerea sa privind misiunea de bune oficii în Venezuela, a afirmat luni şeful său, Antonio Guterres, citat de AFP, potrivit agerpres.

”Secretariatul ONU a decis să nu facă parte din nici unul dintre aceste grupuri, pentru a ne păstra credibilitatea propunerii noastre de bune oficii către cele două tabere şi pentru a fi în măsură, la cererea lor, de a ajuta la găsirea unei soluţii politice”, a declarat pentru media secretarul general al ONU.

Citește și : Rusia investeşte 4,7 miliarde de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii în regiunea Crimeea

Cu toate că şi-a exprimat ”preocuparea” în legătură cu evoluţia situaţiei din Venezuela, Antonio Guterres nu a precizat grupurile la care face aluzie.

Luni, o reuniune de criză a miniştrilor de externe din Grupul de la Lima a întrunit la Ottawa circa zece ţări latinoamericane. La fel ca SUA, Uniunea Europeană participă la această reuniune.

Înfiinţat în 2017, Grupul de la Lima include Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Honduras, Mexic (care nu l-a recunoscut pe Guaido), Panama, Paraguay, Peru, Guayana şi Santa Lucia.

Săptămâna trecută, Uruguay şi Mexic au anunţat la rândul lor organizarea unei conferinţe internaţionale pe 7 februarie, la Montevideo, care să reunească ţările şi organismele ce afişează ”o poziţie neutră” privind criza din Venezuela.

Citește și : Ministrul apărării din Germania, într-o vizită la trupele germane din Lituania

Uruguay şi Mexic, care nu l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte autoproclamat, au explicat că iniţiativa lor vizează să răspundă ”apelului ” lui Antonio Guterres ”de a paria pe dialog”. Cele două ţări pledează pentru o ieşire negociată din grava criză politică care zguduie Venezuela.

Tags: argentinaBraziliacanadaChilecolumbiaCosta RicaGrupul de la LimaGuatemalaGuterresHondurasmexicreuniuneVenezuela
Categorii: Știrile zilei