X

ONU expulzează Iranul din Comisia privind Statutul Femeii, din cauza reprimării manifestaţiilor

Consiliul economic şi social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) a votat miercuri excluderea ”imediată” a Iranului din Comisia ONU privind Statutul Femeii (CSW) din cauza reprimării manifestaţiilor din republica islamică începând din septembrie, potrivit AFP, scrie , potrivit agerpres

ECOSOC, în subordinea căreia se află CSW, s-a pronunţat cu 29 voturi pentru, opt voturi contra şi 16 abţineri în favoarea ieşirii Iranului din CSW pentru restul mandatului până în 2026, în urma adoptării unei rezoluţii prezentate de SUA – care nu au relaţii diplomatice cu Iranul din 1980.

Citește și :  Peskov: Moscova nu a primit nicio propunere privind o ‘încetare a focului de Crăciun’ în Ucraina

Textul adoptat exprimă ”o îngrijorare gravă faţă de acţiunile guvernului Republicii Islamice Iran începând din septembrie 2022, care subminează de o manieră continuă şi reprimă tot mai mult drepturile umane ale femeilor, în special dreptul la liberă exprimare şi opinie, adesea cu o folosire excesivă a forţei”.

Din aceste motive, ECOSOC ”decide să retragă cu aplicare imediată aderarea Republicii Islamice Iran la Comisia privind statutul femeii pentru restul mandatului său 2022-2026”, indică rezoluţia ONU.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John Kirby, a salutat acest vot ”important” ţinând cont de ”maniera în care Iranul continuă să îi trateze pe manifestanţii paşnici în ţară, în primul rând pe femeile care au lansat aceste proteste”.

O mişcare de contestare a izbucnit în Iran după moartea tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, la 16 septembrie, la trei zile după arestarea sa la Teheran de către poliţia moravurilor (instituţie dizolvată între timp), care o acuza că a încălcat codul vestimentar strict care le impune femeilor să poarte văl în public.

Pe parcurs, manifestaţiile pentru libertatea femeilor s-au transformat într-o mişcare împotriva regimului religios, care se confruntă cu o contestaţie fără precedent după Revoluţia islamică din 1979.

Citește și : 533 de jurnalişti se află în închisoare în lume, un număr record în 2022 (RSF)

În total, conform ONG-ului Iran Human Rights (IHR), cu sediul la Oslo, cel puţin 458 de persoane, printre care 63 de copii şi 29 de femei, au fost ucise în perioada 16 septembrie – 7 decembrie în timpul reprimării manifestaţiilor din Iran.

Tags: CSWECOSOCJohn KirbyONUSUA
Categorii: Sinteze