X

ONU ‘îl trage de mânecă’ pe Zuckerberg pentru cenzura de pe Facebook

Definiţia dată de Facebook terorismului este ”prea largă” şi riscă să conducă la o cenzură excesivă şi la un acces arbitrar la reţeaua de socializare online, a avertizat luni o raportoare specială a ONU, citată de AFP, potrivit agerpres. 

Această expertă independentă a ONU pentru protecţia drepturilor omului în contextul luptei contra terorismului, Fionnuala Ni Aolain, a indicat că i-a scris lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, pentru a-şi exprima preocuparea faţă de eforturile primei reţele de socializare online din lume pentru a împiedica ‘teroriştii’ să-i utilizeze platforma.

Citeşte şi: Boris Johnson nu ratează niciun moment de a o ataca pe May şi planul ei pentru Brexit

”Utilizarea de definiţii prea largi şi imprecise servind ca bază pentru reglementarea accesului şi utilizării platformei Facebook poate conduce la o punere în operă discriminatorie, la o cenzură excesivă şi la un refuz arbitrar în materie de acces şi utilizare a serviciilor Facebook”, a avertizat Ni Aolain, citată într-un comunicat de presă.

Potrivit raportoarei speciale a ONU, definiţia Facebook asimilează entităţilor teroriste toate grupările care nu aparţin statului şi recurg la violenţă în vederea atingerii obiectivelor sale.

Citeşte şi: Incendiu devastator la Muzeul Naţional din Rio – VIDEO

Fionnuala Ni Aolain s-a declarat îngrijorată şi de lipsa de claritate referitoare la metodele utilizate de Facebook pentru a afla dacă o persoană aparţine unui grup particular, considerând extrem de problematică ”absenţa proceselor independente de examinare, supraveghere şi control ale acţiunilor Facebook”.

În luna mai, Facebook a indicat că a suprimat în primul trimestru al acestui an 1,9 milioane de postări legate de propaganda teroristă, în creştere cu 73% faţă de ultimul trimestru al anului trecut. 

Tags: cenzurăfacebookFionnuala Ní AoláinMark ZuckerbergONU
Categorii: Știrile zilei