X

ONU se implică în polemica acordului nuclear cu Iranul: ‘Absolut esenţial’

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a apărat miercuri acordul nuclear semnat în 2015 cu Iranul şi a considerat “absolut esenţial” ca acesta să fie menţinut, transmite EFE.

“Este absolut esenţială, în opinia mea, păstrarea acordului, pentru pace şi stabilitate”, a răspuns Guterres, la o întrebare adresată într-o conferinţă de presă.

Săptămâna trecută, preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut corectarea acestui acord şi a ameninţat, în caz că aceasta nu se va întâmpla, cu renunţarea la document.

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a insistat în Consiliul de Securitate asupra necesităţii unei schimbări a politicii faţă de Iran din partea comunităţii internaţionale, ca răspuns la ceea ce a apreciat drept un comportament “agresiv, destabilizator şi ilegal”.

Guterres nu a dorit să comenteze pe acest subiect, dar a subliniat că acordul nuclear “trebuie păstrat”.

Pactul a fost negociat cu Teheranul de cele şase puteri internaţionale (SUA, Rusia, China, Franţa, Regatul Unit şi Germania) iar ulterior a fost aprobat de Consiliul de Securitate al ONU.

Tags: acord nuclearAntonio GuterresDonald TrumpIranNikki HaleyONUteheran
Categorii: Știrile zilei