ONU încearcă să calmeze tensiunile din Bolivia

Publicat:

ONU a făcut apel la o pacificare “imediată” în Bolivia, unde realegerea preşedintelui Evo Morales a fost contestată de opoziţie şi a provocat “confruntări între civili” precum şi “acte grave de violenţă în diverse locuri din ţară”, conform unui comunicat de presă dat publicităţii marţi şi preluat de AFP, potrivit agerpres.

“Naţiunile Unite lansează un apel clar şi urgent actorilor politici, grupurilor sociale şi tuturor bolivienilor pentru a reduce tensiunile şi pentru a respinge orice act de violenţă în acest moment dificil pe care îl traversează ţara”, se arată în comunicat.


Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor RECUNOAŞTE ‘genocidul armean’

Confruntările dintre partizanii celor două tabere produse luni în Santa Cruz, Cochabamba şi la Paz s-au soldat cu peste 30 de răniţi.

“ONU solicită autorităţilor competente să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale omului, precum libertatea de exprimare, de opinie şi a dreptului de a manifesta paşnic”, se arată în documentul care cere de asemenea cetăţenilor “să îşi exercite dreptul de a manifesta fără ca aceasta să devină o invitaţie la confruntare şi să excludă orice formă de discriminare”.

Confruntările dintre minerii care îl susţin pe Evo Morales şi opozanţii preşedintelui, produse marţi la Cochabamba, bastionul electoral al şefului statului, au dus la rănire a numeroase persoane.

Citeşte şi: Forţele ruso-turce vor începe patrularea în nordul Siriei

Opoziţia denunţă comiterea unei fraude electorale şi cere anularea scrutinului, în timp ce şeful statului, aflat la putere din 2006, respinge organizarea unui al doilea tur de scrutin şi susţine că detractorii săi urmăresc să dea o lovitură de stat.

Evo Morales a câştigat scrutinul prezidenţial din primul tur de scrutin, desfăşurat pe 20 octombrie, în defavoarea contracandidatului Carlos Mesa. Alegerile prezidenţiale au fost controversate, stârnind nemulţumirea opoziţiei şi îndoieli în rândul comunităţii internaţionale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 4 octombrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 4 octombrie în Istorie 4 octombrie este a 277-a zi a calendarului gregorian și a 278-a zi în anii bisecți. 88 de...

Horoscop 4 octombrie 2024

Horoscop 4 octombrie 2024 Astrologii vă recomandă să aveţi răbdare şi să acţionaţi cu tact în relaţiile amoroase, dar şi la serviciu.  Horoscop 4 octombrie...

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii Melania Trump apără cu fervoare dreptul la avort în viitoarea carte de memorii: „Am...

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.