X

ONU își închide biroul pentru drepturile omului din Burundi

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat marţi închiderea biroului pentru drepturile omului din Burundi, la cererea guvernului acestei ţări, transmite DPA, potrivit agerpres.

Anul trecut, anchetatorii ONU au prezentat dovezi despre execuţii sumare, detenţii arbitrare, tortură, violenţe sexuale şi dispariţii forţate în 2017 şi 2018.

Citește și: Hillary Clinton NU va mai candida la preşedinţia SUA

Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a anunţat “cu mare regret” la Geneva că biroul din Burundi a fost închis la sfârşitul lui februarie, după 23 de ani de activitate. Ea a afirmat că organizaţia pe care o conduce a contribuit la realizarea păcii şi a stabilităţii, la reforma instituţiilor juridice şi de securitate şi la crearea societăţii civile din ţara africană.

“Din nefericire, multe din aceste progrese privind drepturile omului au fost periclitate grav începând din 2015”, a arătat Bachelet.

Citește și: S-a aflat motivul pentru care Javad Zarif demisionase: Habar nu avea de vizita lui Al-Assad la Teheran

În anul respectiv, când preşedintele Pierre Nkurunziza şi-a anunţat intenţia de a obţine al treilea mandat, deşi avea dreptul doar la două, în Burundi s-au declanşat conflicte civile. Victoria sa în alegeri a provocat o criză soldată cu sute de morţi, iar sute de mii de oameni şi-au părăsit locuinţele. Guvernul, care şi-a întrerupt în 2016 cooperarea cu Biroul ONU pentru Drepturile Omului, a notificat anul trecut Geneva că doreşte închiderea biroului din Burundi al organizaţiei. Solicitarea a fost făcută după rapoarte negative ale ONU privind drepturile omului, a declarat agenţiei DPA o sursă guvernamentală.

Tags: Burundidrepturile omuluiMichelle BacheletONUPierre Nkurunziza
Categorii: Știrile zilei