ONU îşi suspendă misiunea împotriva torturii din Australia

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat luni suspendarea unei misiuni împotriva torturii în Australia, după ce autorităţile de la Canberra au împiedicat inspectorii să viziteze mai multe închisori australiene, transmite AFP, potrivit agerpres.

Inspectorii ONU intenţionau să observe condiţiile din penitenciare în cadrul unui acord benevol de prevenire a tratamentelor crude aplicate deţinuţilor. Ei au declarat că au luat “decizia drastică” de a se retrage după ce nu li s-a permis accesul în mai multe locuri de detenţie, precum şi la “informaţii adecvate şi documente”.


Citeşte şi: Coreea de Sud: Focuri de avertizare după o presupusă incursiune a unei nave nord-coreene – Black News

Inspectoarea principală Aisha Muhammad, judecătoare a curţii supreme a Insulelor Maldive, a apreciat că Australia îşi “încalcă clar” obligaţiile internaţionale. “În ciuda numeroaselor noastre eforturi de a explica misiunea noastră preventivă, evident nu am fost înţeleşi”, a arătat ea.

Misiunile similare ale ONU au mai fost suspendate doar în trei ţări – Rwanda, Azerbaidjan şi Ucraina, observă AFP.

Australia a ratificat în 2017 protocolul facultativ al Convenţiei ONU împotriva torturii (OPCAT), conform căruia statele se angajează să aplice reforme pentru protecţia deţinuţilor şi să permită inspectarea unităţilor de detenţie.

“Într-adevăr nu există nicio scuză” care să explice “de ce a fost obstrucţionată delegaţi” ONU, a declarat Steven Caruana, coordonatorul autorităţii australiene de monitorizare a respectării Convenţiei. El a adăugat că “Australia a avut la dispoziţie aproape cinci ani pentru pregătirea acestei vizite” şi va trebui acum “să răspundă de acest haos jenant în faţa Comitetului Naţiunilor Unite împotriva torturii”.

AFP consideră că refuzul autorităţilor australiene de a coopera se poate explica printr-un dezacord între guvernul federal de la Canberra şi statele componente ale Australiei care trebuie să aplice OPCAT. Statele New South Wales şi Queensland au cerut finanţări suplimentare în acest scop din partea guvernului.

New South Wales, statul australian cu cea mai mare populaţie, a interzis accesul inspectorilor într-o închisoare mică, a comunicat delegaţia ONU. Guvernul din acest stat şi-a justificat decizia de a bloca accesul misiunii ONU prin aceea că are propriile moduri ”de a superviza” situaţia din închisori. ”Avem un apărător al poporului şi procese independente pentru supravegherea închisorilor noastre”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Sidney, şeful guvernului din New South Wales, Domini Perrottet, care a insistat că biroul său nu a primit denunţuri privind relele tratamente în închisorile aflate sub jurisdicţia sa, transmite EFE.

Citeşte şi: O mini-tornadă s-a produs într-o localitate din nordul Franţei – Black News

În Queensland, departamentul sănătăţii a precizat că a interzis vizitele la pacienţi ai unor unităţi psihiatrice.

Închisorile, centrele de detenţie pentru minori şi lagărele de imigranţi australiene sunt acuzate frecvent de încălcarea drepturilor omului, în special în cazul aborigenilor. Australia trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile până în 2023, însă nu este prevăzută nicio sancţiune pentru o eventuală depăşire a termenului. Totuşi, ţara ar putea fi inclusă pe lista celor care nu se conformează convenţiei şi care provoacă îngrijorare în privinţa drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară Parlamentul a ratificat Acordul  dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul...

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România Înainte de summitul Alianței Nord Atlantice (NATO) de la Washington (9 - 11 iulie), Înaltul...

Războiul hibrid al Kremlinului contra Chișinăului: Recean dezminte falsurile lansate legate de pensii, medicamente și subvenții

Războiul hibrid al Kremlinului contra Chișinăului: Recean dezminte falsurile lansate legate de pensii, medicamente și subvenții Premierul Dorin Recean a dezmințit falsurile răspândite ,,tot mai...

Importul de culturi cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu

Importul de culturi cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu Aleșii poporului au adoptat astăzi în două lecturi un proiect de lege care prevede licențierea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.