ONU: Maduro şi miniştrii săi, la originea unor crime împotriva umanităţii în Venezuela

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi membri proeminenţi ai guvernului s-ar afla la originea unor ‘posibile crime împotriva umanităţii’ în această ţară zdruncinată de o criză politică şi economică, au afirmat miercuri anchetatori ONU, evocând utilizarea sistematică a torturii şi asasinatelor de către responsabili de la Caracas, potrivit AFP, informează  agerpres.

Echipa de anchetatori – care redactează primul său raport, dar care nu s-a putut deplasa în Venezuela – susţine că a găsit dovezi privind crime împotriva umanităţii şi a indicat că dispune de ‘motive întemeiate să creadă că ‘preşedintele’, precum şi ministrul de interne şi cel al apărării, ‘au ordonat sau au contribuit la comanditarea unor crime confirmate’, a explicat Marta Valinas, şefa echipei de anchetatori, într-un comunicat.


Citește și : Fumul degajat de incendiile din SUA trece Atlanticul şi ajunge în Europa

Unele dintre aceste crime ‘inclusiv ucideri arbitrare şi utilizarea sistematică a torturii cad sub incidenţa crimelor împotriva umanităţii’, a spus ea.

‘Aceste acte sunt departe de a fi izolate, aceste crime au fost coordonate şi comise în numele directivelor de stat în cunoştinţă de cauză, cu sprijinul direct al unor ofiţeri superiori şi înalţi responsabili din guvern’, se menţionează în raportul de 411 de pagini.

Anchetatorii ONU au cerut autorităţilor venezuelene să declanşeze imediat ‘investigaţii independente, imparţiale şi transparente’.

Raportul apreciază, de asemenea, că alte instanţe, inclusiv Curtea Penală Internaţională, ‘ar trebui să ia în considerare acţiuni judiciare împotriva persoanelor responsabile de aceste încălcări şi crime identificate de misiune’, a declarat Valinas.

Citește și : Polonia vrea să interzică creşterea animalelor pentru blană. Sute de fermieri au ieşit în stradă!

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Luptătorii ruşi refuză ‘în unanimitate’ să participe la Jocurile Olimpice de la Paris

Luptătorii ruşi refuză 'în unanimitate' să participe la Jocurile Olimpice de la Paris Federaţia rusă de lupte a anunţat sâmbătă că luptătorii săi autorizaţi să...

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri Adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale a dus...

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie  7 iulie este a 188-a zi a calendarului gregorian și a 189-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 7 iulie 2024

Horoscop 7 iulie 2024 Este o zi cu multe schimbări şi în care trebuie să ne întoarcem spre noi pentru a găsi răspunsurile şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.