X

ONU: Peste jumătate dintre libanezi riscă să fie afectaţi de o penurie alimentară până la sfârşitul anului

Peste jumătate din populaţia Libanului riscă să ducă lipsă de alimente de bază până la sfârşitul anului, din cauza agravării crizei economice în ţară şi a distrugerii unei mari părţi a portului Beirut, avertizează duminică ONU, relatează AFP, scrie agerpres.

Guventul este necesar ”să ia măsuri imediate în vederea împiedicării crizei alimentare”, îndeamnă şeful Comisiei Economice şi Sociale a ONU pentru Asia Occidentală (CESAO/ESCWA) Rola Dashti, care le cere autorităţilor să reconstruiască cu prioritate silozurile de grâne distruse în puternica explozie de la 4 august care a devastat oraşul.

Citește și : Proteste în mai multe oraşe ale Europei împotriva ‘tiraniei medicale’

Acest port este în mod normal principalul punct de intrare în Liban, o ţară care depinde ”mult de importuri alimentare”, subliniază agenţia ONU.

Astfel, ”peste jumătate din populaţie riscă să nu-şi poată acoperi nevoile alimentare de bază până la sfârşitul anului”, avertizează ea.

”Măsuri imediate este necesar să fie luate în vederea evirtării unei crize alimentare, şi anume o intensificare a supravegeherii preţurilor furniturilor alimentare, stabilirea unui plafon al preţurilor şi încurajarea vânzărilor directe către consumatori ale producătorilor locali”, apreciază Rola Dashti.

Organizaţia relevă că inflaţia ar urma să crească cu peste 50% în 2020, de la 2,9% în 2019 şi că preţul mediu în alimentaţie urmează să crească cu 141% faţă de nivelul din iulie 2019.

Citește și : Garda de Coastă italiană a evacuat 49 de persoane de pe nava de salvare închiriată de Banksy, care lansase un apel la ajutor

Ea subliniază că măsurile de izolare în lupta împotriva pandemiei covid-19 au agravat criza economică, deja instalată, antrenând o creştere a nivelurilor sărăciei şi şomajului.

CESAO îndeamnă comunitatea internaţională să ”acorde prioritate şi să prelungească programele în domeniul securităţii alimentare care ţintesc refugiaţi şi ţări-gazdă, pentru a face faţă unei vulnerabilităţi tot mai mari şi a disipa potenţiale tensiuni sociale”.

Tags: alimenteLibanONUpenurie alimentaraRola Dashti
Categorii: Sinteze