X

ONU: Posibile ‘elemente de genocid’ împotriva etnicilor rohingya din Myanmar

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a spus marţi că există ‘elemente de genocid’ care îi vizează pe musulmanii rohingya din Myanmar, 600.000 dintre aceştia fugind în doar câteva luni din ţară pentru a se refugia în Bangladeshul vecin, potrivit AFP, transmite agerpres.

“Luând în considerare discriminarea sistematică ale cărei victime sunt rohingya (…), actele de tortură sau relele tratamente (…), deplasările forţate şi distrugerea sistematică de sate (…), poate nega cineva posibila prezenţă a unor elemente de genocid?”, a afirmat Zeid Ra’ad Al Hussein în timpul unei sesiuni speciale a Consiliului Drepturilor Omului la Geneva.

Citeşte şi: A murit Regele Mihai

Condamnând atacurile “masive, sistematice şi de o brutalitate şocantă” împotriva acestei comunităţi, el a cerut celor 47 de state membre ale Consiliului “să ia măsurile corespunzătoare pentru a pune capăt acum acestei nebunii”.

Aproximativ 626.000 de etnici rohingya, mai mult de jumătate din această comunitate musulmană concentrată în nordul statului Rakhine (vestul Myanmarului), s-au refugiat în Bangladesh de la sfârşitul lunii august. Etnicii rohingya sunt cea mai mare populaţie apatridă din lume.

ONU a denunţat deja în mai multe rânduri ‘epurarea etnică’ dusă de autorităţile din Myanmar, ţară majoritar budistă.

Înaltul Comisar şi-a exprimat regretul că anchetatorii săi nu au primit acces să intre în statul Rakhine. El a cerut Consiliului să recomande Adunării Generale a ONU să creeze un “nou mecanism imparţial şi independent (…) pentru a ajuta la anchetele penale individuale asupra celor vinovaţi”.

Tags: Bangladeshmusulmani rohingyaMyanmarONUstatul RakhineZeid Ra'ad al-Hussein
Categorii: Știrile zilei