ONU prelungeşte cu doar trei luni misiunea sa în Libia

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni o rezoluţie prin care prelungeşte cu doar trei luni misiunea sa politică în Libia, rezoluţie elaborată de Regatul Unit după câteva zile de impas între Statele Unite şi Rusia, care a avut câştig de cauză pe mai multe aspecte, transmite AFP, potrivit agerpres.

Textul ultrascurt, adoptat în unanimitate, prevede continuarea misiunii până pe 30 aprilie. O versiune anterioară a textului, care a circulat săptămâna trecută, prevedea prelungirea misiunii de sprijin a ONU în Libia (MANUL) până pe 15 septembrie.


Citeşte şi: NeoCoV: Oamenii de știință din Wuhan avertizează despre un nou tip de coronavirus cu rată mare de deces și infecție – Black News

După ani de conflict armat şi diviziuni regionale între estul şi vestul ţării, în urmă cu un an a fost creat un guvern interimar, sub egida ONU, pentru a conduce tranziţia până la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, programate iniţial să aibă loc pe 24 decembrie, dar care au fost amânate pe termen nelimitat.

Textul votat luni nu conţine nicio menţiune privind speranţa organizării în curând a acestor alegeri.

Moscova, care era în favoarea unei reînnoiri pe termen scurt a MANUL, a ameninţat cu veto şi a ajuns chiar să propună săptămâna trecută un contra-proiect la textul britanic pentru a sublinia necesitatea ca secretarul general să numească “fără întârziere” un nou emisar pentru Libia.

Rezoluţia “aminteşte că MANUL trebuie să fie condusă de un emisar special şi recunoaşte că este responsabilitatea secretarului general să îl numească”.

După demisia bruscă din noiembrie a slovacului Jan Kubis, postul de emisar ONU este ocupat de facto de Stephanie Williams, diplomat american vorbitor de limba arabă, rechemată după aproape un an de absenţă în acest dosar de Antonio Guterres cu titlul de “consilier special”.

Prin aceasta, secretarul general al ONU se lipseşte de un acord al Consiliului de Securitate privind alegerea persoanei, un aspect delicat de ani de zile din cauza luptelor de influenţă pe care marile puteri le duc în dosarul libian.

Potrivit unor diplomaţi, Rusia încearcă să scape cât mai rapid posibil de Stephanie Williams, în timp ce Statele Unite, dimpotrivă, manifestă un interes puternic pentru a o menţine în funcţie cât mai mult timp.

Această opoziţie, care o slăbeşte de facto pe Stephanie Williams în faţa libienilor, a fost principalul aspect al blocajului din timpul negocierilor Consiliului de Securitate pentru reînnoirea mandatului MANUL.

Citeşte şi: NeoCoV: Oamenii de știință din Wuhan avertizează despre un nou tip de coronavirus cu rată mare de deces și infecție – Black News

Deja în septembrie, membrii Consiliului erau destul de împărţiţi în privinţa dosarului libian, neavând altă alternativă decât prelungirea MANUL cu patru luni în loc de un an, aşa cum era prevăzut iniţial.

În plus, luni la Tobruk, în estul Libiei, parlamentul şi-a anunţat intenţia de a desemna un nou prim-ministru la conducerea guvernului interimar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar În circa cinci miliarde de ani, Soarele va intra...

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.