X

ONU prelungeşte forţa de pace Amisom în Somalia doar pentru trei luni

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie ce prelungeşte cu doar trei luni, până pe 31 martie, forţa de pace Amisom a Uniunii Africane (UA) în Somalia, în timp ce occidentalii şi-au exprimat iritarea faţă de lipsa de progres în reconfigurarea acestei misiuni, relatează France Presse, potrivit agerpres

Amisom numără aproximativ 20.000 de militari în Somalia, desfăşuraţi pentru a sprijini fragilele autorităţi somaleze în lupta împotriva insurecţiei conduse de jihadiştii grupării Al-Shabaab.

Citește și : Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a anulat tradiţionalul Crăciun la Sandringham

Discuţiile sunt în desfăşurare de multă vreme cu privire la o reconfigurare a acestei operaţiuni a UA, autorizată de Consiliul de Securitate şi finanţată în special de Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană.

Acest lucru ar fi trebuit să se producă în 2021. Dar Somalia şi UA au păreri diferite în legătură cu ceea ce ar trebui să fie această reconfigurare şi, de asemenea, există divergenţe între africani şi occidentali, potrivit diplomaţilor, care nu au precizat punctele de divergenţă.

“Statele Unite îndeamnă toate părţile să ajungă la un acord până la sfârşitul lunii februarie 2022 pentru a permite adoptarea unui nou mandat până la 31 martie 2022”, a declarat Richard Mills, ambasador adjunct al SUA la ONU.

“Îndemnăm guvernul somalez, Uniunea Africană şi prietenii lor internaţionali să profite de acest nou termen limită pentru discuţii, pentru a ajunge la un acord (…) cu privire la obiectivele strategice, durata, dimensiunea, componenţa şi finanţarea unei misiuni reconfigurate, capabile să facă faţă ameninţării Al-Shabaab şi să consolideze capacitatea forţelor de securitate somaleze de a-şi asuma responsabilităţile în materie de securitate”, a spus el.

“Franţa solicită părţilor să găsească un acord cât mai curând posibil şi, în orice caz, înainte de trei luni”, a adăugat ambasadorul francez la ONU, Nicolas de Riviere, amintind că un raport comun al ONU şi UA este aşteptat în zadar de la 1 septembrie.

Citește și : Olaf Scholz nu este văzut să stea mai mult de un mandat la conducerea Germaniei

“Nu mai poate exista nicio amânare. Consiliul de Securitate va trebui să ia o decizie în martie 2022 pentru a stabili o misiune reconfigurată a Uniunii Africane. În cazul în care ar fi împiedicat, aceasta ar pune sub semnul întrebării finanţarea de către Uniunea Europeană a Amisom”, a ameninţat diplomatul francez.

Pentru omologul său britanic, Barbara Woodward, a cărei ţară a elaborat rezoluţia adoptată marţi, toate părţile trebuie să folosească perioada de trei luni acordată “pentru a se angaja cu bună-credinţă în căutarea unui consens”.

Tags: Al-ShabaabAMISOMONUsomalia
Categorii: Știrile zilei