ONU prelungeşte până în 2021 ancheta asupra morţii misterioase, în 1961, a unui secretar general

Publicat:

Adunarea Generală a ONU a adopta vineri o rezoluţie prelungind până în 2021 ancheta internaţională privind moartea misterioasă în 1961, în Africa, a suedezului Dag Hammarskjöld, secretarul general al Naţiunilor Unite la acea dată, notează AFP, scrie agerpres.

Adoptarea s-a făcut prin consens fără supunere la vot a textului iniţiat de Suedia şi cosponsorizat de peste o sută de ţări.


Citește și : O grupare jihadistă revendică responsabilitatea atacului din Burkina Faso

Suedia a recomandat realegerea în funcţie a juristului tanzanian Mohamed Chande Othman care desfăşoară ancheta de mai mulţi ani. În ultimul său raport, publicat la începutul lui octombrie, acesta a reproşat mai ales Statelor Unite şi Marii Britanii că nu pun la dispoziţie informaţiile pe care le deţin despre moartea lui Hammarskjöld.

Al doilea secretar general din istoria ONU, Hammarskjöld a murit alături de 15 persoane la 18 septembrie 1961 când avionul lor DC-6 s-a prăbuşit în apropiere de Ndola, în Rhodesia de Nord, actuala Zambia.

Hammarskjöld încerca atunci să evite secesiunea provinciei Katanga de Congo, bogată în minereuri, şi să ajute Căştile Albastre, aflate în mare dificultate.

Conform concluziilor unor anchete, accidentul a fost cauzat de o eroare de pilotaj, însă, după 2014, noi investigaţii au reorientat căutările spre posibilitatea unui atac comis de un alt avion, ipoteză preluată de ultimul raport redactat de Mohamed Chande Othman.

Documentul salută faptul că mai multe ţări (Franţa, Belgia, Suedia şi Zimbabwe), prin numirea – aşa cum a cerut – a câte unui “responsabil independent” naţional, i-au oferit răspunsuri.

Mohamed Chande Othman deplânge în schimb faptul că nu a obţinut niciun răspuns la întrebările sale din partea SUA, Africii de Sud şi Marii Britanii, chiar dacă şi ele au desemnat un “responsabil independent” pentru a studia arhivele naţionale legate de acest dosar.

“Africa de Sud, Regatul Unit şi SUA trebuie să deţină cu siguranţă importante informaţii nedivulgate”, a spus el.

Citește și : Filipinele interzic intrarea a doi senatori americani

Rezoluţia îndeamnă “statele membre, în special cele amintite în raport, să furnizeze toate înregistrările utile aflate în posesia lor”.

În raportul său, juristul tanzanian evocă existenţa probabilă a unor interceptări a comunicaţiilor de către state membre ale ONU şi existenţa unor mijloace aeriene din Katanga ce ar fi putut permite un atac asupra avionului în care se afla Hammarskjöld. El citează de asemenea prezenţa pe teren a unor paramilitari străini (piloţi, agenţi de informaţii) la momentul prăbuşirii aeronavei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO | În Parcul ,,Valea Trandafirilor” sunt amenajate mai multe terenuri de joacă și sport

FOTO | În Parcul ,,Valea Trandafirilor" sunt amenajate mai multe terenuri de joacă și sport În prezent se lucrează la amenajarea unui teren de workout...

Controversata pugilistă algeriană Imane Khelif, după victoria de sâmbătă: Am câştigat acest meci pentru ‘demnitatea mea’

Controversata pugilistă algeriană Imane Khelif, după victoria de sâmbătă: Am câştigat acest meci pentru 'demnitatea mea' Pugilista Imane Khelif, aflată în centrul unei controverse legate...

Cele 5 semne care te anunță că frânele urmează să cedeze: Cum poți evita o problemă gravă

Cele 5 semne care te anunță că frânele urmează să cedeze: Cum poți evita o problemă gravă Sistemul de frânare al unei mașini este cel...

Care sunt liceele cu cea mai mică diferență dintre notele de la bac și cele obținute pe parcursul anilor

Care sunt liceele cu cea mai mică diferență dintre notele de la bac și cele obținute pe parcursul anilor La sfârșitul lunii iulie, Ministerul Educației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.