X

ONU: Războiul din Siria a provocat distrugeri de aproape 400 miliarde de dolari

Războiul care devastează Siria de peste şapte ani a provocat distrugeri estimate miercuri de ONU la aproape 400 miliarde de dolari (345 miliarde de euro), transmite AFP, potrivit agerpres.

Estimarea a fost făcută publică la Beirut, cu ocazia unei întruniri a peste 50 de experţi sirieni şi internaţionali, reuniţi de Comisia Economică şi Socială a Naţiunilor Unite pentru Asia Occidentală (CESAO).

Citește și : Număr record de femei care candidează pentru Congresul american şi posturi de guvernator

Aceasta a estimat ‘volumul distrugerilor’ la peste 388 miliarde de dolari (334 miliarde de euro), cifră care nu include ‘pierderile umane’ – persoanele ucise sau pierderile de oameni calificaţi din cauza deplasărilor de populaţie.

Mai mult de jumătate din locuitorii Siriei s-au refugiat din ţară sau în interiorul ei în ultimii şapte ani, în timp ce conflictul a făcut peste 350.000 de morţi.

Un raport complet privind impactul celor şapte ani de război urmează să fie publicat în luna septembrie, a indicat CESAO.

Citește și : Venezuela: Mandat de arestare pentru un fost preşedinte al parlamentului

Tags: BeirutCESAOONUraportrazboisiria
Categorii: Sinteze