X

ONU : Rusia a făcut uz de dreptul său de veto pentru proiectul ce anchetează utilizarea armelor chimice în Siria

Rusia a făcut uz, pentru a doua oară în 24 de ore, de dreptul său de veto, de această dată la un proiect de rezoluţie înaintat de Japonia care prelungea cu 30 de zile mandatul experţilor internaţionali din grupul JIM (Joint Investigative Mechanism – Mecanismul Comun de Investigaţie) ce anchetează utilizarea armelor chimice în Siria, transmite agerpres .

Această rezoluţie a fost aprobată de 12 din cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate al ONU. În afară de Rusia, a mai votat împotrivă Bolivia. China s-a abţinut.

“Rusia ne face să ne pierdem timpul”, a deplâns situaţia ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, Nikki Haley, subliniind că, prin luările sale succesive de poziţie, “Rusia nu doreşte să ajungă la un acord” cu partenerii săi din Consiliu.

Citește și : Trump suspendă importul de trofee de elefant, după ce decizia de ridicare a interdicţiei a stârnit revolta activiştilor de mediu

Vineri dimineaţa, în cadrul consultărilor cu uşile închise, ambasadorul rus adjunct, Vladimir Safronkov, anunţase că Moscova “nu va accepta proiectul de text japonez”, potrivit unui diplomat prezent la reuniune.

“Franţa este consternată”, a afirmat ambasadorul francez la ONU, Francois Dellatre, denunţând un “veto deosebit de grav, plin de consecinţe pentru lupta contra armelor chimice”. “Dacă JIM nu este reînnoit înainte de miezul nopţii (05,00 GMT – sâmbătă), este dizolvat”, a arătat acesta.

Două proiecte de rezoluţie concurente, american şi rus, vizând prelungirea cu un an a mandatului experţilor internaţionali care anchetează atacurile cu arme chimice în Siria au fost respinse joi într-o reuniune furtunoasă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Ulterior, Japonia a depus un proiect de rezoluţie ce prevedea o extindere de 30 de zile pentru a permite să se ajungă la un compromis cu privire la soarta acestui grup de anchetatori, numit JIM, din care fac parte experţi ai ONU şi ai Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Acest text îl însărcina pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să supună Consiliului, în termen de 20 de zile, “propuneri legate de structura şi metodologia” puse în practică de JIM.

Iniţial, Rusia a făcut uz de dreptul său de veto (al zecelea privind Siria) la un text american, aprobat de 11 ţări şi care a făcut obiectul a două voturi împotrivă (Rusia şi Bolivia) şi două abţineri (China şi Egipt). În al doilea scrutin, proiectul rus a fost respins, primind patru voturi pentru, şapte împotrivă şi patru abţineri.

În Consiliul de Securitate, pentru adoptarea unei rezoluţii, este necesară o majoritate de nouă voturi, fără veto din partea vreunui membru permanent.

Tags: Antonio GuterresConsiliului de Securitate al ONUFrancois DellatrefrantaJaponiaJIMmoscovaNikki Haleyrusiasiriaveto
Categorii: Diaspora