X

ONU se aşteaptă ca exodul venezuelenilor să ajungă la 5,4 milioane de persoane în 2019

Numărul venezuelenilor care îşi părăsesc ţara din cauza crizei este aşteptat să ajungă la 5,4 milioane de persoane până la sfârşitul anului viitor, prognozează Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM) şi Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care au lansat vineri un apel pentru fonduri, transmite dpa, potrivit Agerpres.

În prezent, 3,3 milioane de venezueleni sunt plecaţi din ţară, iar exodul a continuat cu o medie de 5.500 de persoane pe zi în acest an, au arătat cele două agenţii ale Naţiunilor Unite, la Geneva.

Citește și : Sindicatele belgiene au paralizat ţara prin greve şi manifestaţii

‘Venezuelenii pe care i-am întâlnit în timpul vizitelor mele mi-au vorbit despre foamete, lipsa accesului la îngrijiri medicale, insecuritate, ameninţări, frică’, a declarat Eduardo Stein, emisarul ONU pentru criza migraţiei din Venezuela.

‘Niciunul dintre ei nu vede altă opţiune decât să plece din ţară, uneori mergând pe jos zile întregi, în căutarea unei vieţi demne şi a unui viitor’, a adăugat el.

Cele două agenţii ONU şi alte organizaţii de asistenţă au prezentat un plan de răspuns regional la criză, pentru care au solicitat statelor donatoare un buget de 738 milioane de dolari.

Aproape jumătate din sumă are ca destinaţie ajutorul de urgenţă pentru venezueleni, iar 30% din fonduri vor fi dedicate integrării în ţările-gazdă, dat fiind că revenirea refugiaţilor ar putea avea loc peste mai mulţi ani.

Restul banilor sunt destinaţi asistenţei pentru comunităţile suprasolicitate care îi găzduiesc şi pentru protejarea migranţilor, care, pe parcursul călătoriei, sunt supuşi riscului de trafic de persoane şi exploatare sexuală.

Citește și : Lidera formaţiunii care îi asigură lui May majoritatea parlamentară îi cere să nu mai cedeze în faţa UE

Principalele destinaţi ale venezuelenilor refugiaţi din ţară sunt Columbia, Ecuador şi Peru.

Venezuela se confruntă cu o gravă criză economică, care a condus la penurii de alimente şi medicamente.

Tags: columbiaecuadorEduardo SteinemisarOIMONUPeruUNHCRVenezuelavenezueleni
Categorii: Știrile zilei